Imaginile acestea prin telescopul astronomic de 8", surprind o zonã ce se aflã foarte aproape de terminal, unde sunt câteva cratere ca Cichus, Weiss şi Hesiodus (43 km).
O caracteristicã pe care nu am observat-o pânã acum, este Rima Hesiodus, un şanţ care porneşte de la marginea de vest a craterului Hesiodus (lipit de marginea de nord-vest a lui Pitatus (97 km)), şi în linie dreaptã ajunge la marginea de est a platoului Palus Epidemiarum (care nu se observã în aceste condiţii, fiind în umbrã). Acest şanţ are o lungime de 300 km. La aceastã fazã, se distinge ca un fir negru spre vest, pânã la centura înaltã ce înconjoarã Palus Epidemiarum, de unde începe un întuneric total.
Craterul Cichus (41 km), este şi el în umbrã, dar numai interiorul acestuia, putând fi observatã marginea superioarã a acestuia. Pe marginea de vest, se poate distinge foarte bine un crater mic numit Cichus C (11 km). Cichus A (21 km) este observat la sud-vest de Cichus, iar Cichus B (14 km), la est.
Un crater mai mare, este situat la estul lui Cichus, numit Weiss (66 km). Acesta, are o podea inundatã de lavã bazalticã şi de aceea este aşa finã.
Partea de nord a peretelui lui Weiss, este inexistentã, iar în acea zonã unde marginea craterului a fost înlãturatã, este un crater mai mic, Weiss E (17 km) (în centru în imagini). Umbra marginii acestuia, se proiecteazã lungã pe platoul fin a Mare Nubium.
Imaginile au fost obținute prin atașarea unei camere video direct în ocularul unui telescop astronomic de 8 inch (203 mm) Newtonian; din acest motiv câmpul vizual al ocularului a fost mărit.
În imaginea de mai jos sunt etichetate craterele şi alte caracteristici de pe Lună din regiunea respectivă. Pentru a înţelege cât mai bine această hartă fotografică, trebuie să reţineţi că eticheta cu numele sau litera craterelor mai mari, ar putea fi găsite în centrul acestora, iar la craterele mici, eticheta se găsește în jurul lor, de obicei deasupra.
Varsta Lunii: 9,05 zile
Faza: 70,5% (0% = Noua, 100% = Plina)
Distanta: 399,221 kilometric
Optica: telescop Celestron C8-Newtonian, plossl 20mm, barlow 2x
Montura: CG5 (EQ5)
Aparat: Sony CX130
Filtru: nu
Data: 10.03.2014
Locatie: Baia Mare,Romania
Procesare: FastStone Image Viewer


07:07
Lupu Victor
