Observãm în aceste imagini un pic din partea de nord-est a Lunii. În centru, este un crater despre care am discutat mai rar pânã acum, şi anume De La Rue (136 km). Acesta nu pare a fi circular, însã asta se datoreazã fazei lunii care îi dã acest aspect. Totuşi, peretele de sud-vest lipseşte în totalitate, însã marginea de vest continuã în jos, pãrând ca o extensie.
Marginea acestuia este foarte distrusã. Pe podea, sunt trei cratere satelit mici dar distincte. Unul este izolat şi mai mare, numit De La Rue J (14 km), iar celelalte douã mai mici sunt unite, localizate pe estul podelei.
La nord-est de De La Rue, este craterul Strabo (55 km), acum inundat de întuneric, şi la nord-vest este Thales (32 km).
Este dificil a observa pe De La Rue cu un binoclu, deşi nu este mic, însã poziţia lui pe marginea Lunii, şi datoritã faptului cã este un crater cu marginea afectatã, chiar distrusã, îl face sã fie cel mai bine localizat printr-un telescop astronomic .
Imaginile au fost obținute prin atașarea unei camere video direct în ocularul unui telescop astronomic de 8 inch (203 mm) Newtonian; din acest motiv câmpul vizual al ocularului a fost mărit.
În imaginea de mai jos sunt etichetate craterele şi alte caracteristici de pe Lună din regiunea respectivă. Pentru a înţelege cât mai bine această hartă fotografică, trebuie să reţineţi că eticheta cu numele sau litera craterelor mai mari, ar putea fi găsite în centrul acestora, iar la craterele mici, eticheta se găsește în jurul lor, de obicei deasupra.
Varsta Lunii: 17 zile
Faza: 93% (0% = Noua, 100% = Plina)
Distanta: 394,960 kilometri
Optica: telescop Celestron C8-Newtonian,plossl 20mm,barlow 2x
Montura: CG5 (EQ5)
Aparat: Sony CX130
Filtru: nu
Data: 31.12.2012
Locatie: Baia Mare,Romania
Procesare: FastStone Image Viewer


11:16
Lupu Victor
