trafic.ro ranking

trafic.ro

09 octombrie 2014

Ce sunt şanţurile de pe Lunã?

Rima Hyginus.
Rima Janssen.

Cei care aţi vãzut imagini cu Luna aproape, luate de sateliţii trimişi pentru a examina solul lunar, sau luate de astronomii amatori de pe Pãmânt, v-aţi întrebat poate ce sunt acele şanţuri (sau rille, dupã termenul specializat), care se întind pe podeaua craterelor sau pe suprafeţele întinse de lavã întãritã.
Ei bine, Luna este împânzitã de canale sau şanţuri care continuã sã creeze enigme nerezolvate şi contradicţii pentru geologi. Teoriile tradiţionale confruntate cu dovezile fotografice dau de multe ori greş.
Este acceptatã teoria cã aceste rille sunt canale de lavã ce au apãrut când Luna a fost activã vulcanic. Mai existã sceptici însã care cred cã acestea sunt plãci din Lunã care în urma unui impact major, s-au reasamblat. Cu alte cuvinte, cã în trecut Luna ar fi fost fãcutã bucãţi în urma unui impact, şi s-a reformat.

Deci cum au apãrut aceste rille sau şanţuri? Este ştiut cã în urma ciocnirilor dintre corpuri în spaţiu, acestea se pot sparge. Acest lucru se întâmplã mai frecvent în centura de asteroizi. Însã astfel de coliziuni nu ar produce acest fel de caracteristicã numitã rille, ci ar produce cratere. Toate craterele imense de pe Lunã sunt vechi de cel puţin 4 miliarde de ani, de dupã formarea bazinelor care s-au format acum 3,9 miliarde de ani. Luna s-a format în urma impactului cu Pãmântul a unui obiect planetar de acum 4,46 sau 4,49 miliarde de ani, dar nu este nicio dovadã cã dupã formarea Lunii aceasta a suferit vre-o rupere a ei.

Dacã s-ar fi produs o despicare a Lunii în trecut, ar fi trebuit sã vedem crãpãturi imense acolo unde bucãţile au fost puse la loc, sau juxtapoziţii ciudate pe terenuri diferite, cum vedem pe Miranda, una din lunile planetei Uranus, care se crede cã a fost ruptã şi pusã la loc în trecut, acum cca. 3 miliarde de ani sau mai mult, dar pentru cã avem puţine informaţii, este doar o teorie.

Pe Luna noastrã însã, nu existã nimic care sã semene cu crãpãturi în afarã de acele şanţuri, şi chiar şi acelea nu sunt nici mari şi nici lungi pentru a le da o aaemenea explicaţie. Dacã Luna era despicatã şi formatã la loc, ar fi fost imposibil ca bucãţile din ea sã revinã la aceeaşi poziţie, pe cãnd pe ambele pãrţi ale şanţurilor se observã foarte bine cã este acelaşi teren continuu.

Chiar dacã nu ştim exact ce a cauzat acele rille, ar fi mai credibil sã presupunem cã Dumnezeu s-a jucat desenând cu un bãţ pe suprafaţa Lunii, decât sã credem cã ar fi fost despicatã Luna vreodatã.

Pe lângã acest lucru, şanţurile se gãsesc de obicei pe podeaua mãrilor lunare, nu pe terenul înalt. Ele se gãsesc de obicei pe mãri pentru cã acest cuvânt "rille", se referã la un tub de lavã colapsat, care este o caracteristicã în strânsã legãturã cu magma ce se gãşeste pe mãri (bazine), pentru cã şi acestea sunt formate de magmã.

Existã şi un altfel de rilles care trec peste terenuri înalte şi care au rãmas tuburi necolapsate, spre diferenţã de cele colapsate (ce au un aspect de şanţuri).

Şanţurile lunare au fost formate de tuburi de lavã în timpul formãrii bazinelor. Este uşor de explicat. Cãnd lava curge pe un teren, se formeazã o crustã de fuziune, o crustã solidã deasupra lavei fluide datoritã cãldurii care radiazã în spaţiu. Aceastã crustã poate fi subţire, chiar dacã lava poate sã curgã dedesuptul ei. Şi pe Pãmânt este întâlnit acest fenomen, în Hawai. În acest fel rãmâne un tub de lavã. Dupã un timp, acoperişul tubului intrã în colaps, rämânând şanţuri. Pe Luna, colapsul nu este cauzat de eroziune, vânt sau apã, ci de bombardamentul cu meteoriţi.

Toate dovezile cunoscute spun cã nu s-a întâmplat nimic semnificativ pe Lunã de 3 miliarde de ani încoace. Teoriile ca cea de despicare a Lunii, sunt puse în faţa noastrã de indivizi care nu înţeleg geologia de bazã sau astronimia, sau refuzã sã accepre realitatea din motive religioase.

Șanţurile de pe Lunã, sau rille, se numesc Rima, si sunt dispuse pe suprafaţa lunarã dupã cum urmeazã:

Rima Ariadaeus
Rima Birt
Rima Burg
Rima Gasparis
Rima Gassendi
Rima Grimaldi
Rima Gutenberg
Rima Hesiodus
Rima Hippalus
Rima Hyginus
Rima Janssen
Rima Menelaus
Rima Opelt
Rima Petavius
Rima Plato
Rima Plinius
Rima Posidonius
Rima Ramsden
Rima Secchi
Rima Stille
Rima Taruntius
Rima Triesnecker
Dorsum Termier
Dorsum Oppel

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Imagini si video prin telescop

Craterul Abulfeda si Almanon (3) Craterul Albategnius si Hipparchus (8) Craterul Alexander (3) Craterul Alphonsus (9) Craterul Apianus Aliacensis si Werner (10) Craterul Archimedes (11) Craterul Archytas si Timaeus (3) Craterul Aristarchus si Herodotus (15) Craterul Aristillus si Autolycus (10) Craterul Aristoteles si Eudoxus (16) Craterul Arnold si Democritus (2) Craterul Arzachel Thebit si Rupes Recta (12) Craterul Bailly (4) Craterul Balmer si Vendelinus (4) Craterul Banachiewicz (1) Craterul Barocius si Maurolycus (9) Craterul Biela (5) Craterul Boussingault (9) Craterul Bullialdus (4) Craterul Burg (7) Craterul Byrgius (5) Craterul Campanus si Mercator (3) Craterul Capuanus si Palus Epidemiarum (11) Craterul Casatus si Klaproth (8) Craterul Cassini (5) Craterul Catharina (7) Craterul Cichus si Weiss (2) Craterul Clavius (19) Craterul Cleomedes (6) Craterul Colombo si Magelhaens (4) Craterul Condorcet (3) Craterul Copernicus (14) Craterul Cruger (1) Craterul Curtius (4) Craterul Davy si Palisa (2) Craterul De La Rue (1) Craterul Delambre Taylor si Dollond (4) Craterul Deslandres si Lexell (8) Craterul Doppelmayer (4) Craterul Eddington si Seleucus (2) Craterul Endymion (5) Craterul Eratostene si Sinus Aestuum (9) Craterul Firmicus si Apollonius (3) Craterul Flammarion (1) Craterul Flamsteed (2) Craterul Fontenelle (1) Craterul Fra Mauro (4) Craterul Fracastorius (4) Craterul Furnerius (3) Craterul Gambart (4) Craterul Gärtner si Democritus (3) Craterul Gassendi (16) Craterul Geber Abenezra si Azophi (7) Craterul Gemma Frisius si Zagut (4) Craterul Goclenius (3) Craterul Goldschmidt si Anaxagoras (12) Craterul Goodacre (1) Craterul Grimaldi (10) Craterul Gruemberger si Cysatus (8) Craterul Guericke si Parry (3) Craterul Gutenberg (1) Craterul Hainzel (11) Craterul Harpalus si South (6) Craterul Heinsius (2) Craterul Helicon si Le Verrier (3) Craterul Heraclitus si Licetus (14) Craterul Hercule si Atlas (16) Craterul Hevelius si Cavalerius (4) Craterul Hommel si Pitiscus (9) Craterul J. Herschel (4) Craterul Janssen Vlacq şi Rosenberger (16) Craterul Julius Caesar (5) Craterul Kepler (8) Craterul Lalande si Mosting (2) Craterul Lambert si Pytheas (1) Craterul Langrenus (3) Craterul Letronne Billy si Hansteen (3) Craterul Lilius (4) Craterul Longomontanus si Maginus (26) Craterul Macrobius si Tisserand (8) Craterul Manilius (7) Craterul Manzinus si Mutus (5) Craterul Marco Polo (1) Craterul Marius (4) Craterul Maupertuis si La Condamine (2) Craterul Menelaus (10) Craterul Messala si Geminus (5) Craterul Messier (1) Craterul Moretus (23) Craterul Nearch Jacobi si Boguslawsky (5) Craterul Oenopides (4) Craterul Orontius (14) Craterul Pallas si Murchison (12) Craterul Parrot Airy si Vogel (1) Craterul Pentland Scott si Demonax (5) Craterul Petavius (8) Craterul Philolaus (4) Craterul Phocylides si Nasmyth (10) Craterul Piazzi Lacroix si Fourier (4) Craterul Piccolomini (10) Craterul Platon (16) Craterul Plinius (11) Craterul Pontécoulant (2) Craterul Posidonius (8) Craterul Proclus (8) Craterul Ptolemaeus (10) Craterul Reinhold si Lansberg (3) Craterul Rhaeticus (1) Craterul Rheita si Metius (8) Craterul Riccius (2) Craterul Rothmann si Lindenau (6) Craterul Sabine si Ritter (2) Craterul Sacrobosco (4) Craterul Santbech (5) Craterul Sasserides si Gauricus (8) Craterul Scheiner (8) Craterul Schickard (21) Craterul Schiller (16) Craterul Scoresby (4) Craterul Secchi (1) Craterul Sirsalis (1) Craterul Stadius (4) Craterul Steinheil si Watt (3) Craterul Stevinus si Snellius (4) Craterul Stiborius (1) Craterul Stöfler si Maurolycus (7) Craterul Strabo si Thales (3) Craterul Taruntius (4) Craterul Theaetetus si Calippus (2) Craterul Theophilus si Cyrillus (8) Craterul Triesnecker (10) Craterul Tycho (18) Craterul Vega (3) Craterul Vieta Mersenius si Cavendish (10) Craterul W. Bond si Meton (10) Craterul Walther Purbach si Regiomontanus (18) Craterul Wichmann (2) Craterul Wilhelm si Pitatus (14) Craterul Wolf (3) Craterul Zollner si Kant (1) Craterul Zucchius Bettinus si Kircher (8) Culorile Lunii (6) Eclipse (7) Galerie (19) Iluzii optice (6) Imagini DSLR cerul (7) Imagini DSLR si Hyperion (6) Imagini DSLR si telescop (36) Luna in 3D cu 3dfication (3) Magazine telescoape (1) Mozaicuri Luna (12) Pete solare (10) Planete (32) Rima Ariadaeus (4) Rupes Altai (10) Stele (13) Termeni (12)

 
Toate imaginile sunt © Copyright 2010-2015 Lupu Victor. Toate drepturile rezervate.Fotografiile nu pot fi reproduse, publicate, sau copiate sub nicio formă fară acordul autorului. Mulțumesc pentru respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. ASTROFOTOGRAFIA | Lupu Victor Astronomy - Contact - Ajutor
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Online Project management