06:59
Lupu Victor
 |
| Luna partea stângă. Credit: Clementine, NASA. |
 |
| 3 septembrie 2012, imagine Registax din 306 cadre. |
De la o sistanţã de 385 mii de km de noi, Luna întrece toate celelalte corpuri de pe cer în strãlucire.
Cãnd este sus şi lumineazã ne face sã visãm. Este foarte evidentã pe cer şi greu s-o ratezi cãnd priveşti în sus.
Luna este un loc misterios şi ciudat dintr-o perspectivã umanã.
Ştiinţa cunoaşte foarte multe despre multe lucruri din Universul în care trãim, dar cãnd vine vorba de Lunã, oamenii de ştiinţa admit cã nu au toate rãspunsurile. Ştim aşa puţine despre Lunã pentru cã am observat-o de aproape de doar câteva sute de ani, însã ea este acolo de peste 4,5 miliarde de ani.
Acum se crede cã Luna este inactivã vulcanic spre diferenţã de cum a fost acum 3 sau 4 miliarde de ani. Dar este oare aşa?
Astronauţii care au pãşit pe Lunã au raportat cã au observat zone acolo care luminau, aveau o luminiscenţã mai mare decât alte zone, şi cã acea porţiune pãrea sa emitã un fel de fluorescenţã. Nici oamenii de ştiinţã de astãzi nu ştiu ce ar putea fi, dar au fost şi ei martori la asemenea fenomene. Sunt câteva schimbãri la Lunã, cum ar fi strãluciri, schimbãri de culoare şi chiar şi emisii de gaze. Aceste fenomene au acum şi un nume: Lunar Transient Phenomenon (LTP), sau Fenomene Lunare Tranzitorii, care sunt controversate şi mulţi sunt sceptici în privinţa lor. Aceste fenomene sunt mai uşor observate în zonele întunecate ale Lunii unde contrastul este mai mare, lumini ce dureazã de la cãteva secunde pãnã la câteva ore. De aceea este foarte greu a fi confirmate.
O altã explicaţie a acestor sclipiri pe suprafaţa întunecatã a Lunii, ar fi meteoriţii, care încã o mai lovesc. Însã problema este cã dupã producerea acestor fenomene, nu s-a gãsit niciun crater nou care sã se asocieze cu acele presupuse impacturi.
Chiar dacã Luna nu este activã geologic, unii astronomi cred ca existã gaze rãmase din timpurile când activitãţile vulcanice au existat. Dacã aceste gaze reziduale ajung la suprafaţã, razele solare le-ar aprinde în nuanţe de roşu şi albastru de la particulele de gaz. Deci Luna încã e posibil sã aibã scãpãri de gaze, fãrã ca aceasta sã fie activã geologic în interior. Existã şi minerale pe Lunã care produc gaze.
Cu aşa multe fenomene LTP-uri, care ar fi cea mai plauzibilã? Se pare ca nu existã doar o explicaţie. Nu este doar un fenomen, ci sunt mai multe tipuri de activitãţi.
Ce rol are Luna când vine vorba de corpurile şi mintea noastrã? Are aceasta vreo influenţã? Cuvântul "lunatic" vine de la Lunã. Deci în istorie, oamenii au asociat Luna cu psihologia umanã. Este posibil ca Luna plinã sã ne afecteze comportamentul şi chiar biochimia noastrã. Existã deja statistici, cã pe timp de Lunã plinã sunt mai multe vizite la urgenţe în spitale, în rata naşterilor, rata crimelor, şi existã o mitologie în legãturã cu comportamentul nostru, care se schimbã constant odatã cu fazele Lunii.
Ce este ştiinţific dovedit, este cã Luna are efect asupra oceanelor planetei noastre, care totalizeazã 70% din suprafaţã, aşa cã dacã şi corpul nostru este fãcut din 70% apã, nu înseamnã oare cã Luna are şi asupra omului acelaşi efect?
Multe mistere ale Lunii ne-au influenţat civilizaţia. Încã din antichitate oamenii şi-au fãcut calendare, agricultura, matematicile şi astronomia dupã schimbarea constantã a fazelor Lunii. În fiecare lunã, Luna pare cã îşi schimbã forma în timpul unei rotiri ciclice de 8 faze.
Dar de ce Luna are faze?
Fazele Lunii existã pentru cã în timp ce Luna orbiteazã Pãmântul, noi vedem mai mult sau mai puţin din partea ei luminatã. Lumina pe care o vedem noi reflectatã de Lunã, vine de fapt de la Soare. Cãnd Luna este din plin luminatã de Soare, este Lunã plinã. În timp ce Luna înconjoarã Pãmântul, noi vedem tot mai puţin din partea luminatã, şi mai mult din partea întunecatã. Deci Luna plinã are loc cãnd Luna este pe partea opusã a Pãmântului de la Soare, şi deci suprafaţa Lunii care este cu faţa la noi, este din plin luminatã. Forma fazelor Lunii, sunt datoritã perspectivei noastre de pe Pãmânt, care observãm mai mult sau mai puţin din partea luminatã a acesteia. Nu e din cauzã cã de exemplu Pãmântul blocheazã din lumina Soarelui, lucru care se întãmplã totuşi în timpul eclipselor de Lunã.
Când vine vorba de dimensiunea Lunii, lucrurile pot deveni înşelãtoare.
Unele lucruri despre Lunã pot fi greu de înţeles când ochii noştri ne spun un lucru, iar ştiinţa altul. Câte odatã când Luna plinã rãsare pe cer, apare mult mai mare când este la orizont, decât când poziţia ei este mai sus pe cer. Unii observatori, zic cã este mai mare cu 50 pânã la 70% când apare la orizont. Dar este Luna cu adevãrat mai mare când se aflã mai aproape de orizont? Ce ar putea cauza sã arate atât de diferit?
Luna nu îşi schimbã dimensiunea ei cu adevãrat de la orizont pânã deasupra capului, ci percepţia noastrã este cã e mai mare. Mintea noastrã judecã dimensiunea Lunii în relaţie cu alte obiecte. Pare mai mare la orizont pentru cã sunt obiecte cu care sã o compari, pe cãnd când este sus pe cer, aceasta este singurã. Cu alte cuvinte, dacã vedem un obiect mare ca o casã, cu Luna lângã ea, mintea ne spune cã Luna este enormã. Dar cãnd Luna e singurã pe cer, mintea noastrã nu face aceastã asumpţie, şi o vedem ca fiind micã.
O altã explicaţie a acestui fenomen, este iluzia Panzo, de la Mario Panzo, care a sugerat cã mintea judecã mãrimea unui obiect bazat dupã fundalul acelui obiect.
Unul dintre misterele Lunii poate fi observat chiar aici pe Pãmânt. Poate este cel mai important fenomen care i se atribuie acesteia.
Luna nu îşi schimbã dimensiunea ei cu adevãrat de la orizont pânã deasupra capului, ci percepţia noastrã este cã e mai mare. Mintea noastrã judecã dimensiunea Lunii în relaţie cu alte obiecte. Pare mai mare la orizont pentru cã sunt obiecte cu care sã o compari, pe cãnd când este sus pe cer, aceasta este singurã. Cu alte cuvinte, dacã vedem un obiect mare ca o casã, cu Luna lângã ea, mintea ne spune cã Luna este enormã. Dar cãnd Luna e singurã pe cer, mintea noastrã nu face aceastã asumpţie, şi o vedem ca fiind micã.
O altã explicaţie a acestui fenomen, este iluzia Panzo, de la Mario Panzo, care a sugerat cã mintea judecã mãrimea unui obiect bazat dupã fundalul acelui obiect.
Unul dintre misterele Lunii poate fi observat chiar aici pe Pãmânt. Poate este cel mai important fenomen care i se atribuie acesteia.
Aici pe planetã, valurile apar în unele momente ale zilei unde nu au fost în alte momente. Acestea sunt rezultatul interacţiunii gravitaţionale dintre Lunã şi Pãmânt. În timp ce Luna trece pe lângã Pãmânt, trage de oceane şi mãri şi atunci îl vedem câte un val mare, înalt, creând câte o buclã pe ambele pãrţi ale planetei.
Valurile oceanelor, sunt cauzate de gravitaţia Soarelui şi a Lunii. Amândouã trag de Pãmânt şi contribuie la valuri, dar Luna este mult mai aproape, şi deci datoritã ei este simţit mai puternic acest fenomen. Apa nu stã pe loc, este maleabilã, de aceea forţele gravitaţionale au impact asupra lor.
Ştim cã gravitaţia Lunii trage constant în sus de oceanele Pãmântului, în timp ce gravitaţia Pãmântului trage în jos Luna. Totul în univers este legat de ceva.
Pãmântul se învârte mult mai repede decât Luna în jurul Pãmântului, şi deci, rotaţia Pãmântului o ia înaintea Lunii. Din cauzã ca Luna trage de oceane, creând acele bucle, aceasta încetineşte Pãmântul în rotaţia lui. Fãrã Lunã, Pãmântul s-ar roti mult mai rapid, şi zilele noastre ar fi mult mai scurte, iar asta ar avea efect la cum a evoluat viaţa pe aceastã planetã.
Şi Pãmãntul îşi exercitã gravitaţia asupra Lunii. Dacã Luna ar avea oceane, acelaşi lucru s-ar întampla şi acolo, ca pe Pãmânt. De fapt, acum miliarde de ani, Luna a fost fãcutã aproape în întregime de lichid, dar nu apã, ci rocã lichidã, magmã. Şi chiar dacã roca era lichidã, tragerea gravitaţionalã a Pãmântului a cauzat valuri, ca şi apa de la noi. Dupã un timp, Luna şi valurile de lavã s-au rãcit într-o panoramã solidã dezolantã, dar relaţia gravitaţionalã dintre cele douã corpuri nu a încetat niciodatã. Cred cã şi pentru cã pe partea Lunii întoarsã spre noi, existã aproape toate bazinele de lavã solidificatã, explicã forţa noastrã gravitaţionalã asupra Lunii.
Acum câteva miliarde de ani, forţele gravitaţionale dintre Lunã şi Pãmânt, erau mult mai puternice.
Valurile oceanelor, sunt cauzate de gravitaţia Soarelui şi a Lunii. Amândouã trag de Pãmânt şi contribuie la valuri, dar Luna este mult mai aproape, şi deci datoritã ei este simţit mai puternic acest fenomen. Apa nu stã pe loc, este maleabilã, de aceea forţele gravitaţionale au impact asupra lor.
Ştim cã gravitaţia Lunii trage constant în sus de oceanele Pãmântului, în timp ce gravitaţia Pãmântului trage în jos Luna. Totul în univers este legat de ceva.
Pãmântul se învârte mult mai repede decât Luna în jurul Pãmântului, şi deci, rotaţia Pãmântului o ia înaintea Lunii. Din cauzã ca Luna trage de oceane, creând acele bucle, aceasta încetineşte Pãmântul în rotaţia lui. Fãrã Lunã, Pãmântul s-ar roti mult mai rapid, şi zilele noastre ar fi mult mai scurte, iar asta ar avea efect la cum a evoluat viaţa pe aceastã planetã.
Şi Pãmãntul îşi exercitã gravitaţia asupra Lunii. Dacã Luna ar avea oceane, acelaşi lucru s-ar întampla şi acolo, ca pe Pãmânt. De fapt, acum miliarde de ani, Luna a fost fãcutã aproape în întregime de lichid, dar nu apã, ci rocã lichidã, magmã. Şi chiar dacã roca era lichidã, tragerea gravitaţionalã a Pãmântului a cauzat valuri, ca şi apa de la noi. Dupã un timp, Luna şi valurile de lavã s-au rãcit într-o panoramã solidã dezolantã, dar relaţia gravitaţionalã dintre cele douã corpuri nu a încetat niciodatã. Cred cã şi pentru cã pe partea Lunii întoarsã spre noi, existã aproape toate bazinele de lavã solidificatã, explicã forţa noastrã gravitaţionalã asupra Lunii.
Acum câteva miliarde de ani, forţele gravitaţionale dintre Lunã şi Pãmânt, erau mult mai puternice.
Cãnd Luna s-a format era mult mai aproape de noi decât cum este azi. Îi trebuiau doar 5 ore ca aceasta sã orbiteze Pãmântul, şi deci apãrea uriaşã pe cer. Datoritã acestei distanţe mici, cu o gravitaţie aşa de mare, s-a hotãrât soarta noastrã ca specii. Atunci, valurile oceanelor erau de o mie de ori mai mari decât azi, grãbindu-se pe uscat. Poate aceste valuri au ajutat la crearea condiţiilor perfecte pentru apariţia vieţii. Acele valuri au trecut peste scoarţa planetei, şi a adus mineralele în ocean, într-o supã bogatã în minerale, supa primordialã, capabilã de crearea şi evoluţia vieţii.
Alte referate despre Lună:
Referat astronomie Luna satelitul Pământului.
Aveți întrebări din astronomie la care nu le găsiți răspunsul? Puneți o întrebare într-un comentariu în directorul de aici: Întrebări și răspunsuri astronomie.
Alte referate despre Lună:
Referat astronomie Luna satelitul Pământului.
Aveți întrebări din astronomie la care nu le găsiți răspunsul? Puneți o întrebare într-un comentariu în directorul de aici: Întrebări și răspunsuri astronomie.
