În imaginea de mai jos sunt etichetate craterele şi alte caracteristici de pe Lună din regiunea respectivă. Pentru a înţelege cât mai bine această hartă fotografică, trebuie să reţineţi că eticheta cu numele sau litera craterelor mai mari, ar putea fi găsite în centrul acestora, iar la craterele mici, eticheta se găsește în jurul lor, de obicei deasupra.
Estul Lunii este interesant de observat şi prin binoclu şi prin telescop. Aici întâlnim bazine mari distincte între ele, cum sunt Mare Crisium, Serenitatis şi Tranquillitatis, Fecunditatis şi Nectaris.
Acestea ar fi părţile întunecate ale Lunii. Cu părţile luminoase ale Lunii este o altă istorie. Acestea sunt luminoase datorită faptului că au un albedo foarte ridicat, fiind materiale excavate în urma impacturilor care s-au împrăștiat ca nişte raze, şi care în contact cu lumina soarelui au o strălucire mare. Dintre acestea identificăm un crater mic de la vestul bazinului Mare Crisium numit Proclus (28 km), dar care devine foarte evidențiat cand este Lună plină, în jurul lui observându-se raze ca nişte spice. În aceeaşi situaţie este şi alte 2 cratere tot mici de la sud-estul Lunii, numite Stevinus A (8 km) si Furnerius A (12 km).
Înregistrarea video a fost realizatã cu camera video montatã pe telescop, mai precis pe ocularul telescopului. Pentru a feri telescopul de trepidaţii, am folosit motoraşul pentru ghidarea acestuia de la Lacerta, iar în acest fel, imaginea a fost mult mai stabilã. Totuşi, chiar şi cu acest dispozitiv de urmãrire a corpurilor cereşti, au existat trepidaţii ale tubului telescopului, fãcând ca imaginea sã fie uşor instabilã. Pentru aceasta, am folosit opţiunea de stabilizare video din programul de editare Sony Vegas, aşa încât video a fost corectat 100% privind aceastã problemã.
Calitatea atmosferei din timpul filmãrii a fost satisfãcãtoare. Sunt observate turbulenţe ale acesteia, dar sunt şi momente de o deosebitã claritate.
Aspectul instabil al imaginii prin telescop este cauzată de o combinație de turbulență în atmosfera Pământului și creșterea curenților de căldură de la sol și clădiri.
Imaginile au fost obținute prin atașarea unei camere video direct în ocularul unui telescop astronomic de 8 inch (203 mm) Newtonian; din acest motiv câmpul vizual al ocularului a fost mărit.
Magnitudine: -11.90
Faza: 0.86
Distanța: 400,253 kilometri
Iluminată: 85,8% (0% = Noua, 100% = Plina)
Instrument astronomic: telescop Celestron C8-Newtonian
Oculare: Plossl 20mm, Barlow 2x
Montura: CG5 (EQ5)
Aparat: Sony CX105
Filtru: nu
Data: 06.11.2011
Locatie: Baia Mare,Romania
Procesare: FastStone Image Viewer
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu