trafic.ro ranking

trafic.ro

20 aprilie 2015

De ce se miscă stelele pe cerul nopții. Întrebari și răspunsuri astronomie.

Revoluţia Pământului în jurul Soarelui şi în jurul axei lui.

Există mai multe motive pentru care stelele se miscă pe cer. Unul este pentru că Pământul însuși se învârte, iar altul pentru că Pământul se mişcă în jurul Soarelui.

În timp ce Pământul călătorește în jurul Soarelui, o dată pe an, este cum ai sta pe o maşinuţă dintr-un parc de distracții fixată pe o podea care se învârte. Atunci am vedea toţi oamenii din jur trecând pe lângă noi la fiecare revoluţie, deşi ei stau nemişcaţi. În același fel, stând pe suprafața Pământului în timp ce işi face călătoria în jurul Soarelui, noi vedem stelele trecând pe lângă noi până ce a realizat o revoluție întreagă (timp de un an), iar noi deja am văzut toate stelele.

Tot în același timp în care Pământul se miscă în jurul Soarelui, Pământul se roteşte şi pe axa lui proprie, o dată la 24 de ore. Deci, maşinuţa se învârte şi în jurul ei însăși, ceea ce înseamnă că aceasta este angajată într-un joc ameţitor, în care se roteşte şi cu platforma pe care este fixată, dar şi ea însăși. Asta înseamnă că din perspectiva celui care a ocupat un loc în maşinuţă, acesta vede şi oamenii trecând pe lângă el (stelele, noaptea), dar şi stâlpul central care ţine platforma (soarele, ziua).

În acest fel, vedem încet încet stele noi în timp ce Pământul îşi parcurge drumul în jurul Soarelui pe parcursul celor 365 de zile, de la noapte la noapte, iar altele vor ieşi din raza noastră vizuală.
Peisajul din spatele stâlpului central nu poate fi observat de noi, aşa cum şi stelele sunt invizibile în timpul zilei datorită strălucirii Soarelui.

Dacă deasupra maşinuţei nu ar fi acoperiş, am vedea cerul rotindu-se în jurul unui punct, direct deasupra maşinuţei. Această zonă a cerului ar fi intotdeauna vizibilă nouă, indiferent de punctul unde s-ar afla maşinuţa. La fel este şi cu stelele din jurul Stelei Nordului numită Polaris. Deoarece Polaris este aproape de punctul de pe cer direct deasupra axei de rotație a Pământului (Polul Nord), aceasta este mereu vizibilă.

Stelele situate în raza de 40 de grade de Polaris, se rostesc în jurul acesteia şi nu apun sub linia orizontului niciodată. Acestea se numesc stele circumpolare. Stelele mai departe de 40 de grade de Polaris, dispar sub linia orizontului pentru o parte a anului, şi reapar în același perioadă în fiecare an.

Sper că am fost destul de explicit în acest articol privind problema mișcării stelelor pe cerul noptii și aștept alte întrebări.

Aveți întrebari din astronomie la care nu le găsiți răspunsul? Puneți o întrebare într-un comentariu în directorul de aici: Întrebări și răspunsuri astronomie. sau la acest articol.


5 comentarii:

Ana spunea...

Aveți vre-o idee cum ar arăta fazele lunare dacă am fi în cosmos și nu pe pământ? Pe pământ ele apar aproximativ la 7 zile de la luna Nouă dar din spațiu ar trebui să se vadă aproape tot la 7 zile , fără ziua Lunii Noi. Așa să fie?

Unknown spunea...

Întrebare dacă pământul are rotația de 1600km de ce stelele rămân nemișcate. Adică conduci un autoturism cu 100km și tot din jurul tău fuge. De ce stelele se mișc foarte puțin. Adică ce se întâmplă. O explicație sa nu mor prost

Unknown spunea...

Nu putem percepe această mişcare deoarece stelele sunt foarte departe. Este la fel ca atunci când privim spre un avion. Dacă un avion trece foarte aproape de noi pare a se mişca foarte rapid, iar dacă un altul zboară la 10000 de metri el pare a se deplasa foarte lent, deşi ambele au aceeaşi viteză. Stelele care se află la distanţe diferite de Terra îşi vor dezvălui mişcarea de-a lungul unor perioade lungi de timp. Asemenea celor două avioane, stelele mai apropiate de noi vor părea a se mişca mai repede.

Anonim spunea...

Dacă pământul se învârte, de ce nu apun stelele ?

Anonim spunea...

Aici I ai blocat.

Trimiteți un comentariu

Imagini si video prin telescop

Craterul Abulfeda si Almanon (3) Craterul Albategnius si Hipparchus (8) Craterul Alexander (3) Craterul Alphonsus (9) Craterul Apianus Aliacensis si Werner (10) Craterul Archimedes (11) Craterul Archytas si Timaeus (3) Craterul Aristarchus si Herodotus (15) Craterul Aristillus si Autolycus (10) Craterul Aristoteles si Eudoxus (16) Craterul Arnold si Democritus (2) Craterul Arzachel Thebit si Rupes Recta (12) Craterul Bailly (4) Craterul Balmer si Vendelinus (4) Craterul Banachiewicz (1) Craterul Barocius si Maurolycus (9) Craterul Biela (5) Craterul Boussingault (9) Craterul Bullialdus (4) Craterul Burg (7) Craterul Byrgius (5) Craterul Campanus si Mercator (3) Craterul Capuanus si Palus Epidemiarum (11) Craterul Casatus si Klaproth (8) Craterul Cassini (5) Craterul Catharina (7) Craterul Cichus si Weiss (2) Craterul Clavius (19) Craterul Cleomedes (6) Craterul Colombo si Magelhaens (4) Craterul Condorcet (3) Craterul Copernicus (14) Craterul Cruger (1) Craterul Curtius (4) Craterul Davy si Palisa (2) Craterul De La Rue (1) Craterul Delambre Taylor si Dollond (4) Craterul Deslandres si Lexell (8) Craterul Doppelmayer (4) Craterul Eddington si Seleucus (2) Craterul Endymion (5) Craterul Eratostene si Sinus Aestuum (9) Craterul Firmicus si Apollonius (3) Craterul Flammarion (1) Craterul Flamsteed (2) Craterul Fontenelle (1) Craterul Fra Mauro (4) Craterul Fracastorius (4) Craterul Furnerius (3) Craterul Gambart (4) Craterul Gärtner si Democritus (3) Craterul Gassendi (16) Craterul Geber Abenezra si Azophi (7) Craterul Gemma Frisius si Zagut (4) Craterul Goclenius (3) Craterul Goldschmidt si Anaxagoras (12) Craterul Goodacre (1) Craterul Grimaldi (10) Craterul Gruemberger si Cysatus (8) Craterul Guericke si Parry (3) Craterul Gutenberg (1) Craterul Hainzel (11) Craterul Harpalus si South (6) Craterul Heinsius (2) Craterul Helicon si Le Verrier (3) Craterul Heraclitus si Licetus (14) Craterul Hercule si Atlas (16) Craterul Hevelius si Cavalerius (4) Craterul Hommel si Pitiscus (9) Craterul J. Herschel (4) Craterul Janssen Vlacq şi Rosenberger (16) Craterul Julius Caesar (5) Craterul Kepler (8) Craterul Lalande si Mosting (2) Craterul Lambert si Pytheas (1) Craterul Langrenus (3) Craterul Letronne Billy si Hansteen (3) Craterul Lilius (4) Craterul Longomontanus si Maginus (26) Craterul Macrobius si Tisserand (8) Craterul Manilius (7) Craterul Manzinus si Mutus (5) Craterul Marco Polo (1) Craterul Marius (4) Craterul Maupertuis si La Condamine (2) Craterul Menelaus (10) Craterul Messala si Geminus (5) Craterul Messier (1) Craterul Moretus (23) Craterul Nearch Jacobi si Boguslawsky (5) Craterul Oenopides (4) Craterul Orontius (14) Craterul Pallas si Murchison (12) Craterul Parrot Airy si Vogel (1) Craterul Pentland Scott si Demonax (5) Craterul Petavius (8) Craterul Philolaus (4) Craterul Phocylides si Nasmyth (10) Craterul Piazzi Lacroix si Fourier (4) Craterul Piccolomini (10) Craterul Platon (16) Craterul Plinius (11) Craterul Pontécoulant (2) Craterul Posidonius (8) Craterul Proclus (8) Craterul Ptolemaeus (10) Craterul Reinhold si Lansberg (3) Craterul Rhaeticus (1) Craterul Rheita si Metius (8) Craterul Riccius (2) Craterul Rothmann si Lindenau (6) Craterul Sabine si Ritter (2) Craterul Sacrobosco (4) Craterul Santbech (5) Craterul Sasserides si Gauricus (8) Craterul Scheiner (8) Craterul Schickard (21) Craterul Schiller (16) Craterul Scoresby (4) Craterul Secchi (1) Craterul Sirsalis (1) Craterul Stadius (4) Craterul Steinheil si Watt (3) Craterul Stevinus si Snellius (4) Craterul Stiborius (1) Craterul Stöfler si Maurolycus (7) Craterul Strabo si Thales (3) Craterul Taruntius (4) Craterul Theaetetus si Calippus (2) Craterul Theophilus si Cyrillus (8) Craterul Triesnecker (10) Craterul Tycho (18) Craterul Vega (3) Craterul Vieta Mersenius si Cavendish (10) Craterul W. Bond si Meton (10) Craterul Walther Purbach si Regiomontanus (18) Craterul Wichmann (2) Craterul Wilhelm si Pitatus (14) Craterul Wolf (3) Craterul Zollner si Kant (1) Craterul Zucchius Bettinus si Kircher (8) Culorile Lunii (6) Eclipse (7) Galerie (19) Iluzii optice (6) Imagini DSLR cerul (7) Imagini DSLR si Hyperion (6) Imagini DSLR si telescop (36) Luna in 3D cu 3dfication (3) Magazine telescoape (1) Mozaicuri Luna (12) Pete solare (10) Planete (32) Rima Ariadaeus (4) Rupes Altai (10) Stele (13) Termeni (12)

 
Toate imaginile sunt © Copyright 2010-2015 Lupu Victor. Toate drepturile rezervate.Fotografiile nu pot fi reproduse, publicate, sau copiate sub nicio formă fară acordul autorului. Mulțumesc pentru respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. ASTROFOTOGRAFIA | Lupu Victor Astronomy - Contact - Ajutor
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Online Project management