Filmarile cu planete sunt pe primul plan la prelucrari in programe. Pe cele cu cratere lunare le ard pe dvd-uri, le pun o bulina cu marker-ul si ma intorc la ele mai tarziu.
Cum fac capturi video.
Primul lucru pe care il fac cand ma ocup de o filmare, este sa o deschid in Splash Player (Figura 1) , care are optiunea de a captura imaginea pe care eu o opresc cu butonul de pauza. Daca pun pauza iar imaginea si se nimereste sa opresc la o imagine clara si convenabila pentru editare, atunci apas pe butonul 'capture', care imi salveaza imaginea in format 'bmp' (bitmap). Va imaginati cat de multe ori apas pe acel buton la un video.
Figura1: Splash Player
Capturile video se salveaza automat in folderul 'My pictures' din discul 'C'.
Dupa ce capturez tot ce se poate, intru in acel folder, si deschid pozele in 'Faststone Image Viewer'. Acesta este un program de editat poze si l-am ales pentru ca este simplu de utilizat (Figura 2) .
Incep sa derulez pozele si in acest timp le elimin pe cele care nu sunt clare, in comparatie cu celelalte, pana raman numai cele care pot fi lucrate.
Figura 2: FastStone
Cum lucrez in Sony Vegas clipurile.
Tot in acelasi timp cu redarea in Splash Player, inserez in Sony Vegas acelasi video (Figura 3) . Lucrez deci ca o caracatita cu mai multe maini. Asta nu doar pentru ca vreau sa termin cat mai repede, ci pentru ca in timp ce fisierul video se reda in player, stiu de unde sa tai secventele din acel video in Sony Vegas mult mai repede, reusind sa merg in Vegas exact la minutul si secunda de unde trebuie sa tai clipul de care am nevoie pentru procesare, in principal pentru a stabiliza acea secventa.
La fereastra 'Video preview', selectez cea mai buna calitate de la butonul de sus, 'Preview (Best)-Full' (in figura 3b este selectat 'Preview (Auto)' ).
Figura 3: Sony Vegas
Figura 3a: Fereastra 'Video preview'
A. Stabilizarea imaginii in Sony Vegas.
Pasul 1.
Inserez clipul in Sony Vegas.
Pasul 2.
Merg la minutul si secunda care ma intereseaza, adica acolo unde imaginea este cat de cat stabila si tai clipul. Las clipul in modul de redare in Splash Player, si astept momentul in care imaginea devine foarte instabila. Tin minte minutul si secunda, si merg la Sony Vegas si tai iarasi clipul. Astfel, am creat o portiune din video ce trebuie lucrata. Apas clic dreapta pe acea bucatica din clip, si selectez 'Stabilize media' (Figura 4) . Poate dura ceva timp pana acest proces se finalizeaza. Depinde cat de mare este acea portiune din clip.
Rezultatul va fi o imagine stabila, fara nici cea mai mica trepidatie, insa mai apropiata. Aceste clipuri mici, vor fi procesate mai tarziu in programul Registax, imaginile fiind stabilizate tocmai din acest motiv.
Figura 4: Stabilizarea in Sony Vegas
B. Ajustarea contrastelor .
Fac acest lucru cu toate portiunile de video ce merita stabilizate, iar apoi incep sa lucrez la nivelurile contraste si claritate. intru in Sony Vegas la optiunea 'Video FX' unde am o multime de variante de editare video pe bara din stanga (Figura 3). Primele editari pe care le aplic, sunt 'Color curves' si 'Sharpness', de unde ridic nivelul contrastului si cobor nivelul luminozitatii, si ascut imaginea pentru a deveni mai clara.
C. Video rendering .
Dupa ce aplic contrastele potrivite la clipuri, le adun lipite unele de altele si trec la ultimul pas, acela de a crea videoclipul intreg.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu