Soarele pe 16 noiembrie 2011.
Referat astronomie. Partea a patra. Stelele.
Am trecut în revistã prin mai multe articole, ceea ce puteţi observa cu sau fãrã telescop, pe cerul nopţii. (1, 2, 3) Am ajuns la ultimul articol, în care vom discuta despre observarea stelelor.
Primul lucru pe care îl amintesc aici pentru observare, este observarea unor stele binare. Soarele nostru nu este un sistem de stea binarã, însã în galaxia noastrã existã stele binare, în care este implicatã încã o stea (un soare), iar acestea sunt blocate pentru a se orbita una pe cealaltã.
De exemplu dacã gãsiţi steaua Albireo, localizatã în interiorul "triunghiului...
31 iulie 2015
30 iulie 2015
Imagini video cu Saturn prin telescop.
În acest articol vizionăm imagini video cu planeta Saturn prin telescop. La acea dată, frumoasa planetă inelată se găsea la o distanţă mai mică decât cea medie de 1,4 miliarde km de Soare, şi anume la 1,34 miliarde km. Tot la acea dată, planeta se afla cu inelele înclinate spre noi.
Am vrut să văd această planetă de la apropieri şi la expuneri diferite. Atmosfera a fost severă cu observarea planetei când zoom-ul camerei a fost la maxim, dar la zoom moderat Saturn s-a văzut acceptabil. În unele momente se disting separaţiile dintre inele (diviziunea Cassini), şi chiar şi un pic din caracteristicile de pe planetă.
Imagini capturi...
29 iulie 2015
Index Astronomie Astrofotografie.
Jupiter planet.
Jupiter and its moons
Finding Arcturus through my telescope.
Jupiter videoed
Celestial objects for common telescopes
Mapping and naming the Moon craters
Astronomy Now
Important celestial events
The Moon - Clavius (crater) Astrofotografia Lupu Victor
Casatus crater filmed from Earth
Craters on the surface of the moon
Astrophotography Nikon D80
Night falls on Santbach crater
Beautiful morning on Pitatus crater (region)
C.C.
Imagini.cu.luna plina
Cartografierea craterelor Lunii
Cand va fi urmatoarea Luna plina?
Cel mai bun binoclu de astronomie
Imagini cu planeta Venus
Dslr (hdr) astrophotography Jupiter
de ce este luna o sursa...
28 iulie 2015
Planeta Jupiter.Imagini prin telescop. (Registax)
1708 cadre video, în Registax.
3747 cadre video, în Registax.
Planeta Jupiter este uşor de observat o dată ce o reperezi pe cer cu un telescop, dar nu întotdeauna îţi întrece aşteptările în privința calitătii imaginii în caz că o fotografiezi sau o filmezi. Acest lucru se întâmplă pentru că în cea mai mare parte totul depinde de calitatea atmosferei. Dacă sunt turbulenţe ale atmosferei, sau praf, nu te vei bucura de un rezultat deosebit. De asemenea, trebuie să te asiguri că locul ales pentru observare nu este o zonă a luminată artificial de stâlpi sau să nu te afli în oraş, unde ambele probleme descrise mai sus, afectează...
27 iulie 2015
11 martie 2014 Arhiva astrofoto prin telescop.
11 martie 2014 Arhiva astrofoto prin telescop. Planeta Jupiter.
Aceste imagini procesate în Registax, sunt diversificate ca editare pentru a observa cât mai multe detalii ale planetei Jupiter.
Înapoi la Arhivă
Înapoi la Arhivă
...
26 iulie 2015
Video planeta Jupiter Celestron Newtonian 203 mm telescope.
Acesta este Jupiter cu tranzit Marea Pată Roșie (GRS-Great Red Spot) în seara zilei de 11 martie 2014
Cea mai mare planetă ca diametru dintre absolut toate planetele pe care le ţine soarele nostru atât de generos, nu ne epuizează interesul de a o contempla prin diferite metode, cu ochiul liber, cu binoclu sau cu un telescop astronomic, fie că o privim doar, sau o filmăm/fotografiem.
Aici Jupiter este surprins într-un video printr-o cameră ataşată la telescop. Observăm subtil în partea stângă pe emisfera sudică şi faimoasa pată roşie, pe lângă benzile maronii ce înconjoară planeta 360 de grade. Cele mai accentuate sunt cele...
25 iulie 2015
6 noiembrie 2011 Arhiva astrofoto prin telescop.
6 noiembrie 2011 Arhiva astrofoto prin telescop.
Inapoi la Arhiva.
Inapoi la Arhiv...
24 iulie 2015
Lista constelațiilor. Este diferit cerul pe emisfera sudicã faţã de cea nordicã?
Are emisfera de sud a Pământului aceeaşi observare a constelaţiilor ca emisfera nordică?
Aşa cum o jumătate a Pământului este în emisfera nordică iar cealaltă jumătate este în cea sudică, aşa şi jumătate din cer pe care poţi să îl vezi este în nord, şi jumătate în sud.
Oamenii din emisfera nordică, cum sunt eu în Baia Mare, România, pot vedea Carul Mare în fiecare noapte senină a anului, dar şi stele ca Vega, Capella şi Arcturus pot fi observate aproape în fiecare noapte.
Cei de pe emisfera sudică totuși, nu pot vedea Carul Mare deloc, la fel nici Polaris, Cassiopeia şi alte stele ale nordului. În Australia sau Africa de sud observatorii...
23 iulie 2015
Zona de nord-est a Lunii văzută prin telescop astronomic.
Nordul Lunii are multe caracteristici interesante deşi nu multe ca alte zone. Primele lucruri la care mă gândesc când vine vorba despre această zonă, sunt golful Sinus Iridum, Craterul Plato, Aristarchus, Aristoteles şi Mare Frigoris. Dintre acestea doar Sinus Iridum şi Mare Frigoris se pot distinge printr-un binoclu, dar şi Plato, în unele condiţii de iluminare. La sudul Sinus Iridum este cel mai mare bazin de pe lună, Oceanus Procellarum, care se întinde pe toată partea nord-vestică a acesteia.
În aceste imagini nu sunt observate toate craterele de nord ale Lunii. Hărţi fotografice ale acestei zone sunt aici.
Înregistrarea video...
20 iulie 2015
Video HD prin telescop astronomic Schickard Phocylides Nasmith de pe Lună.
În acest video de câteva minute, avem o observare a craterelor de sud-vest ale Lunii, cum ar fi Schickard (227 km), cel mare din centrul imaginilor, Phocylides şi Nasmith situate la sudul acestuia, şi craterul Inghirami (91 km), care este localizat pe marginea Lunii, fiind văzut oval şi scufundat în întuneric.
Imagini foto extrase din acest video, sunt aici.
Magnitudine: -12.03
Faza: 70,5% (0% = Noua, 100% = Plina)
Distanța: 398,311 kilometri
Iluminată: 92,2%
Optica: telescop Celestron C8-Newtonian, plossl 20mm, barlow 2xMontura: CG5 (EQ5)Aparat: Sony CX130
Mod video: 1080pFiltru: nuData: 14.03.2014Locatie: Baia Mare,Romania
Procesare:...
17 iulie 2015
Imagini Registax cu Grimaldi și Hevelius cratere de pe Lună.
1711 cadre video, în Registax.
201 cadre video, în Registax.
2397 cadre video, în Registax.
267 cadre video, în Registax.
155 cadre video, în Registax.
1 cadre videi, în Registax.
Am mai publicat imagini cu aceeaşi zonă a Lunii din aceeaşi seară în alte articole cum ar fi aici, însă acelea nu au fost procesate în Registax.
Regiunea despre care este vorba aici este cea de vest, unde observăm un crater mare numit Grimaldi (430 km). Acesta este cunoscut mai degrabă ca fiind un bazin decât un crater, şi este situat la vestul bazinului Oceanus Procellarum, iar în aceste imagini vedem o parte destul de mare a acestuia.
Acest...
13 iulie 2015
Caracteristici întunecate și luminoase ale estului Lunii.
Imaginile au fost obținute prin atașarea unei camere video direct în ocularul unui telescop astronomic de 8 inch (203 mm) Newtonian; din acest motiv câmpul vizual al ocularului a fost mărit.
În imaginea de mai jos sunt etichetate craterele şi alte caracteristici de pe Lună din regiunea respectivă. Pentru a înţelege cât mai bine această hartă fotografică, trebuie să reţineţi că eticheta cu numele sau litera craterelor mai mari, ar putea fi găsite în centrul acestora, iar la craterele mici, eticheta se găsește în jurul lor, de obicei deasupra.
Estul Lunii este interesant de observat şi prin binoclu şi prin telescop. Aici întâlnim bazine...
11 iulie 2015
Luna sud-vest prin telescop astronomic. Distanțe între cratere
Toatã suprafaţa Lunii este interesantã, mai ales observatã printr-un telescop. E adevãrat, de aici de pe Pãmânt, nu putem sã ne bucurãm de întreaga ei suprafaţã, ci doar de 59 % din ea, pentru cã îşi pãstreazã aceeaşi faţã spre noi, fãrã sã ne bucurãm de "spatele ei", faţa nevãzutã, sau "partea întunecatã" a ei.
Ne mulţumim şi cu atât însã, nu avem de ales.
Imaginea din acest articol, ne aratã partea de sud-vest a Lunii. Ce putem vedea aici, sunt multe caracteristici interesante, cu cratere de diverse forme, unele de-a dreptul interesante, cum este Tycho cu razele lui, sau Gassendi (110 km) care seamanã cu un inel cu...
09 iulie 2015
Video Astronomie Telescop Luna cratere Pythagoras, Babbage, J. Herschel într-un video HD.
In aceste imagini video, se vad pe marginea Lunii, craterul Babbage (144 km.), J. Herschel (156 km), Philolaus (71 km) şi Oenopides (67 km). Toate aceste cratere lunare sunt situate pe nordul Lunii.
Pentru a vizualiza imaginile capturi video ale acestui clip, apăsati aici.
Babbage are o adancime de 2 km. Este un crater vechi lunar, situat în apropiere de marginea de nord-vest a Lunii, numit după Charles Babbage. Acesta este atașat la marginea de sud-est a craterului proeminent Pythagoras (130 km). Rămășița craterului numit South pătrunde în podeaua de sud-est a Babbage.
Charles Babbage, (26 decembrie 1791 -...
07 iulie 2015
A noua "planetă" de la Soare: Pluton.

Pluton. Credit NASA/New Horizons.
Pluton se rotește în jurul axei în 6 zile și 9 ore. Se învarte în jurul Soarelui în 248 ani. Temperatura: -238 ° C. Diametrul: 3.000 km. Gravitația: 0.03x. Are o foarte subţire atmosferă. Are 5 sateliţi naturali (luni), niciun inel. Luna numită Charon, este jumătate din dimensiunea lui Pluton. Orbita lui Pluton este eliptică și inclinată, și traversează în interiorul orbitei lui Neptun.
Pluton (134340), este a doua planetă pitică în dimensiune după Eris. Este cel mai mare obiect din centura Kuiper şi cel mai mare obiect trans-Neptunian. Este al zecelea corp ca mărime cunoscut să orbiteze...
Imagini si video prin telescop
Craterul Abulfeda si Almanon
(3)
Craterul Albategnius si Hipparchus
(8)
Craterul Alexander
(3)
Craterul Alphonsus
(9)
Craterul Apianus Aliacensis si Werner
(10)
Craterul Archimedes
(11)
Craterul Archytas si Timaeus
(3)
Craterul Aristarchus si Herodotus
(15)
Craterul Aristillus si Autolycus
(10)
Craterul Aristoteles si Eudoxus
(16)
Craterul Arnold si Democritus
(2)
Craterul Arzachel Thebit si Rupes Recta
(12)
Craterul Bailly
(4)
Craterul Balmer si Vendelinus
(4)
Craterul Banachiewicz
(1)
Craterul Barocius si Maurolycus
(9)
Craterul Biela
(5)
Craterul Boussingault
(9)
Craterul Bullialdus
(4)
Craterul Burg
(7)
Craterul Byrgius
(5)
Craterul Campanus si Mercator
(3)
Craterul Capuanus si Palus Epidemiarum
(11)
Craterul Casatus si Klaproth
(8)
Craterul Cassini
(5)
Craterul Catharina
(7)
Craterul Cichus si Weiss
(2)
Craterul Clavius
(19)
Craterul Cleomedes
(6)
Craterul Colombo si Magelhaens
(4)
Craterul Condorcet
(3)
Craterul Copernicus
(14)
Craterul Cruger
(1)
Craterul Curtius
(4)
Craterul Davy si Palisa
(2)
Craterul De La Rue
(1)
Craterul Delambre Taylor si Dollond
(4)
Craterul Deslandres si Lexell
(8)
Craterul Doppelmayer
(4)
Craterul Eddington si Seleucus
(2)
Craterul Endymion
(5)
Craterul Eratostene si Sinus Aestuum
(9)
Craterul Firmicus si Apollonius
(3)
Craterul Flammarion
(1)
Craterul Flamsteed
(2)
Craterul Fontenelle
(1)
Craterul Fra Mauro
(4)
Craterul Fracastorius
(4)
Craterul Furnerius
(3)
Craterul Gambart
(4)
Craterul Gassendi
(16)
Craterul Geber Abenezra si Azophi
(7)
Craterul Gemma Frisius si Zagut
(4)
Craterul Goclenius
(3)
Craterul Goldschmidt si Anaxagoras
(12)
Craterul Goodacre
(1)
Craterul Grimaldi
(10)
Craterul Gruemberger si Cysatus
(8)
Craterul Guericke si Parry
(3)
Craterul Gutenberg
(1)
Craterul Gärtner si Democritus
(3)
Craterul Hainzel
(11)
Craterul Harpalus si South
(6)
Craterul Heinsius
(2)
Craterul Helicon si Le Verrier
(3)
Craterul Heraclitus si Licetus
(14)
Craterul Hercule si Atlas
(16)
Craterul Hevelius si Cavalerius
(4)
Craterul Hommel si Pitiscus
(9)
Craterul J. Herschel
(4)
Craterul Janssen Vlacq şi Rosenberger
(16)
Craterul Julius Caesar
(5)
Craterul Kepler
(8)
Craterul Lalande si Mosting
(2)
Craterul Lambert si Pytheas
(1)
Craterul Langrenus
(3)
Craterul Letronne Billy si Hansteen
(3)
Craterul Lilius
(4)
Craterul Longomontanus si Maginus
(26)
Craterul Macrobius si Tisserand
(8)
Craterul Manilius
(7)
Craterul Manzinus si Mutus
(5)
Craterul Marco Polo
(1)
Craterul Marius
(4)
Craterul Maupertuis si La Condamine
(2)
Craterul Menelaus
(10)
Craterul Messala si Geminus
(5)
Craterul Messier
(1)
Craterul Moretus
(23)
Craterul Nearch Jacobi si Boguslawsky
(5)
Craterul Oenopides
(4)
Craterul Orontius
(14)
Craterul Pallas si Murchison
(12)
Craterul Parrot Airy si Vogel
(1)
Craterul Pentland Scott si Demonax
(5)
Craterul Petavius
(8)
Craterul Philolaus
(4)
Craterul Phocylides si Nasmyth
(10)
Craterul Piazzi Lacroix si Fourier
(4)
Craterul Piccolomini
(10)
Craterul Platon
(16)
Craterul Plinius
(11)
Craterul Pontécoulant
(2)
Craterul Posidonius
(8)
Craterul Proclus
(8)
Craterul Ptolemaeus
(10)
Craterul Reinhold si Lansberg
(3)
Craterul Rhaeticus
(1)
Craterul Rheita si Metius
(8)
Craterul Riccius
(2)
Craterul Rothmann si Lindenau
(6)
Craterul Sabine si Ritter
(2)
Craterul Sacrobosco
(4)
Craterul Santbech
(5)
Craterul Sasserides si Gauricus
(8)
Craterul Scheiner
(8)
Craterul Schickard
(21)
Craterul Schiller
(16)
Craterul Scoresby
(4)
Craterul Secchi
(1)
Craterul Sirsalis
(1)
Craterul Stadius
(4)
Craterul Steinheil si Watt
(3)
Craterul Stevinus si Snellius
(4)
Craterul Stiborius
(1)
Craterul Strabo si Thales
(3)
Craterul Stöfler si Maurolycus
(7)
Craterul Taruntius
(4)
Craterul Theaetetus si Calippus
(2)
Craterul Theophilus si Cyrillus
(8)
Craterul Triesnecker
(10)
Craterul Tycho
(18)
Craterul Vega
(3)
Craterul Vieta Mersenius si Cavendish
(10)
Craterul W. Bond si Meton
(10)
Craterul Walther Purbach si Regiomontanus
(18)
Craterul Wichmann
(2)
Craterul Wilhelm si Pitatus
(14)
Craterul Wolf
(3)
Craterul Zollner si Kant
(1)
Craterul Zucchius Bettinus si Kircher
(8)
Culorile Lunii
(6)
Eclipse
(7)
Galerie
(19)
Iluzii optice
(6)
Imagini DSLR cerul
(7)
Imagini DSLR si Hyperion
(6)
Imagini DSLR si telescop
(36)
Luna in 3D cu 3dfication
(3)
Magazine telescoape
(1)
Mozaicuri Luna
(12)
Pete solare
(10)
Planete
(32)
Rima Ariadaeus
(4)
Rupes Altai
(10)
Stele
(13)
Termeni
(12)