Acest video, a fost folosit şi pentru capturi video simple. Imaginile foto sunt aici.
Cratere vizibile aici sunt: Grimaldi (430 km), Hevelius (106 km), Lohrmann (31 km), Damoiseau (37 km) si Hermann (16 km).
Grimaldi este mai degrabă un bazin inundat de lavă, nu un crater, şi are o formă rotundă nu ovală cum se vede de pe Pământ datorită faptului că este situat pe marginea Lunii. Marginea lui nu are pereţi obişnuiţi ca la alte cratere, ci este atât de distrusă încât a fost transformată în dealuri şi vârfuri neregulate.
Hevelius are o margine joasă şi afectată, şi are o adâncime mică de 1,8 km, în contrast cu dimensiunea lui.
La marginea de nord este împreunat cu craterul mic dar proeminent, Cavalerius. La sudul lui Hevelius este craterul Lohrmann (31 km) şi mai la sud este Grimaldi (430 km). Datorită poziţiilor lor pe Lună, aceste cratere sunt ovale văzute de pe Pământ.
Înregistrarea video a fost realizatã cu camera video montatã pe telescop, mai precis pe ocularul telescopului astronomic. Pentru a feri telescopul de trepidaţii, am folosit motoraşul pentru ghidarea acestuia de la Lacerta, iar în acest fel, imaginea a fost mult mai stabilã. Totuşi, chiar şi cu acest dispozitiv de urmãrire a corpurilor cereşti, au existat trepidaţii ale tubului telescopului, fãcând ca imaginea sã fie uşor instabilã. Pentru aceasta, am folosit opţiunea de stabilizare video din programul de editare Sony Vegas, aşa încât video a fost corectat 100% privind aceastã problemã.Calitatea atmosferei din timpul filmãrii a fost satisfãcãtoare. Sunt observate turbulenţe ale acesteia, dar sunt şi momente de o deosebitã claritate.
Aspectul instabil al imaginii prin telescop este cauzată de o combinație de turbulență în atmosfera Pământului și creșterea curenților de căldură de la sol și clădiri.
Imaginile au fost obținute prin atașarea unei camere video direct în ocularul unui telescop astronomic de 8 inch (203 mm) Newtonian; din acest motiv câmpul vizual al ocularului a fost mărit.
În imaginile de mai jos sunt etichetate craterele şi alte caracteristici de pe Lună din regiunea respectivă. Pentru a înţelege cât mai bine această hartă fotografică, trebuie să reţineţi că eticheta cu numele sau litera craterelor mai mari, ar putea fi găsite în centrul acestora, iar la craterele mici, eticheta se găsește în jurul lor, de obicei deasupra.
Magnitudine: -12.03
Faza: 70,5% (0% = Noua, 100% = Plina)
Distanța: 398,311 kilometri
Perioada siderală: 27.32 zile
Iluminată: 92,2%
Optica: telescop Celestron C8-Newtonian, plossl 20mm, barlow 2x
Montura: CG5 (EQ5)
Aparat: Sony CX130
Mod video: 1080p
Filtru: nu
Data: 14.03.2014
Locatie: Baia Mare,Romania
Procesare: Sony vegas, FastStone Image Viewer
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu