04 octombrie 2014
Cum se mişcã în timp stelele? (Q&A Astronomie)
07:03
Lupu Victor
No comments
Cât de aproape de Pãmânt au fost stelele pe care le vedem, în timpurile când au fost ridicate piramidele?
Stelele au fost la aceeaşi distanţã atunci, ca acum.
Unele stele se mişcã spre noi, şi altele se îdepãrteazã de noi. În medie, numãrul de stele nu se schimbã cu trecerea timpului.
Pe lãngã asta, viteza pe care o au stelele înspre/dinspre noi, este foarte micã comparat cu distanţele lor. În 5 mii de ani, foarte puţine stele şi-ar schimba distanţa de mãcar un an luminã, şi cum cele mai strãlucitoare stele sunt la o depãrtare de zeci sau sute de ani luminã, acestea si-ar schimba foarte puţin aparenţa pentru a ne da seama.
Aşa cã cele mai multe stele ar apãrea exact la fel acum ca cele de acum 5 mii de ani, iar pentru cele ale cãror aparenţã sau poziţie s-ar fi schimbat, diferenţa ar fi fost observatã numai printr-o comparaţie riguroasã între datele antice şi cele moderne.
Dacã am vorbi despre cum a fost cerul acum 50 mii de ani sã zicem, atunci schimbãrile de poziţie şi strãlucire ale stelelor ar fi observate mai uşor, însã nu existã sau nu am gãsit încã hãrţi tocmai din acel timp.
Aveți întrebări din astronomie la care nu le găsiți răspunsul? Puneți o întrebare într-un comentariu în directorul de aici: Întrebări și răspunsuri astronomie.
Imagini si video prin telescop
Craterul Abulfeda si Almanon
(3)
Craterul Albategnius si Hipparchus
(8)
Craterul Alexander
(3)
Craterul Alphonsus
(9)
Craterul Apianus Aliacensis si Werner
(10)
Craterul Archimedes
(11)
Craterul Archytas si Timaeus
(3)
Craterul Aristarchus si Herodotus
(15)
Craterul Aristillus si Autolycus
(10)
Craterul Aristoteles si Eudoxus
(16)
Craterul Arnold si Democritus
(2)
Craterul Arzachel Thebit si Rupes Recta
(12)
Craterul Bailly
(4)
Craterul Balmer si Vendelinus
(4)
Craterul Banachiewicz
(1)
Craterul Barocius si Maurolycus
(9)
Craterul Biela
(5)
Craterul Boussingault
(9)
Craterul Bullialdus
(4)
Craterul Burg
(7)
Craterul Byrgius
(5)
Craterul Campanus si Mercator
(3)
Craterul Capuanus si Palus Epidemiarum
(11)
Craterul Casatus si Klaproth
(8)
Craterul Cassini
(5)
Craterul Catharina
(7)
Craterul Cichus si Weiss
(2)
Craterul Clavius
(19)
Craterul Cleomedes
(6)
Craterul Colombo si Magelhaens
(4)
Craterul Condorcet
(3)
Craterul Copernicus
(14)
Craterul Cruger
(1)
Craterul Curtius
(4)
Craterul Davy si Palisa
(2)
Craterul De La Rue
(1)
Craterul Delambre Taylor si Dollond
(4)
Craterul Deslandres si Lexell
(8)
Craterul Doppelmayer
(4)
Craterul Eddington si Seleucus
(2)
Craterul Endymion
(5)
Craterul Eratostene si Sinus Aestuum
(9)
Craterul Firmicus si Apollonius
(3)
Craterul Flammarion
(1)
Craterul Flamsteed
(2)
Craterul Fontenelle
(1)
Craterul Fra Mauro
(4)
Craterul Fracastorius
(4)
Craterul Furnerius
(3)
Craterul Gambart
(4)
Craterul Gärtner si Democritus
(3)
Craterul Gassendi
(16)
Craterul Geber Abenezra si Azophi
(7)
Craterul Gemma Frisius si Zagut
(4)
Craterul Goclenius
(3)
Craterul Goldschmidt si Anaxagoras
(12)
Craterul Goodacre
(1)
Craterul Grimaldi
(10)
Craterul Gruemberger si Cysatus
(8)
Craterul Guericke si Parry
(3)
Craterul Gutenberg
(1)
Craterul Hainzel
(11)
Craterul Harpalus si South
(6)
Craterul Heinsius
(2)
Craterul Helicon si Le Verrier
(3)
Craterul Heraclitus si Licetus
(14)
Craterul Hercule si Atlas
(16)
Craterul Hevelius si Cavalerius
(4)
Craterul Hommel si Pitiscus
(9)
Craterul J. Herschel
(4)
Craterul Janssen Vlacq şi Rosenberger
(16)
Craterul Julius Caesar
(5)
Craterul Kepler
(8)
Craterul Lalande si Mosting
(2)
Craterul Lambert si Pytheas
(1)
Craterul Langrenus
(3)
Craterul Letronne Billy si Hansteen
(3)
Craterul Lilius
(4)
Craterul Longomontanus si Maginus
(26)
Craterul Macrobius si Tisserand
(8)
Craterul Manilius
(7)
Craterul Manzinus si Mutus
(5)
Craterul Marco Polo
(1)
Craterul Marius
(4)
Craterul Maupertuis si La Condamine
(2)
Craterul Menelaus
(10)
Craterul Messala si Geminus
(5)
Craterul Messier
(1)
Craterul Moretus
(23)
Craterul Nearch Jacobi si Boguslawsky
(5)
Craterul Oenopides
(4)
Craterul Orontius
(14)
Craterul Pallas si Murchison
(12)
Craterul Parrot Airy si Vogel
(1)
Craterul Pentland Scott si Demonax
(5)
Craterul Petavius
(8)
Craterul Philolaus
(4)
Craterul Phocylides si Nasmyth
(10)
Craterul Piazzi Lacroix si Fourier
(4)
Craterul Piccolomini
(10)
Craterul Platon
(16)
Craterul Plinius
(11)
Craterul Pontécoulant
(2)
Craterul Posidonius
(8)
Craterul Proclus
(8)
Craterul Ptolemaeus
(10)
Craterul Reinhold si Lansberg
(3)
Craterul Rhaeticus
(1)
Craterul Rheita si Metius
(8)
Craterul Riccius
(2)
Craterul Rothmann si Lindenau
(6)
Craterul Sabine si Ritter
(2)
Craterul Sacrobosco
(4)
Craterul Santbech
(5)
Craterul Sasserides si Gauricus
(8)
Craterul Scheiner
(8)
Craterul Schickard
(21)
Craterul Schiller
(16)
Craterul Scoresby
(4)
Craterul Secchi
(1)
Craterul Sirsalis
(1)
Craterul Stadius
(4)
Craterul Steinheil si Watt
(3)
Craterul Stevinus si Snellius
(4)
Craterul Stiborius
(1)
Craterul Stöfler si Maurolycus
(7)
Craterul Strabo si Thales
(3)
Craterul Taruntius
(4)
Craterul Theaetetus si Calippus
(2)
Craterul Theophilus si Cyrillus
(8)
Craterul Triesnecker
(10)
Craterul Tycho
(18)
Craterul Vega
(3)
Craterul Vieta Mersenius si Cavendish
(10)
Craterul W. Bond si Meton
(10)
Craterul Walther Purbach si Regiomontanus
(18)
Craterul Wichmann
(2)
Craterul Wilhelm si Pitatus
(14)
Craterul Wolf
(3)
Craterul Zollner si Kant
(1)
Craterul Zucchius Bettinus si Kircher
(8)
Culorile Lunii
(6)
Eclipse
(7)
Galerie
(19)
Iluzii optice
(6)
Imagini DSLR cerul
(7)
Imagini DSLR si Hyperion
(6)
Imagini DSLR si telescop
(36)
Luna in 3D cu 3dfication
(3)
Magazine telescoape
(1)
Mozaicuri Luna
(12)
Pete solare
(10)
Planete
(32)
Rima Ariadaeus
(4)
Rupes Altai
(10)
Stele
(13)
Termeni
(12)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu