31 august 2014
Putem "vedea" în trecut? Științific vorbind. (Q&A Astronomie)
15:58
Lupu Victor
No comments
Este spus cã instrumentele telescopice puternice pot "privi" în trecut, dându-ne posibilitatea sã vedem universul cum a fost acum miliarde de ani. Dacã acest lucru este adevãrat, întrebarea este, nu ar fi posibil sã privim într-o parte a cosmosului unde Pãmântul a fost la aproximativ acum 4 miliarde de ani şi sã îl vedem formându-se?
Nu este posibil. Când spunem cã privim în trecut, spunem cã atunci când privim la orice galaxie îndepãrtatã, noi le vedem aşa cum au fost cãnd lumina pe care o vedem a fost emisã. Nu înseamnã cã privim în trecutul nostru. Asta poate fi vãzut doar de cineva atât de departe încât lumina emisã de noi la acel moment a fost emisã.
De exemplu, presupunem cã existã o galaxie atât de departe, încât luminii ei i-a trebuit 4,5 miliarde de ani sã ajungã la noi, iar luminii noastre pe care cei de acolo o vãd, i-a luat 4,5 miliarde de ani sã ajungã la ei. Atunci noi i-am vedea pe ei aşa cum au fost acum 4,5 miliarde de ani, şi ei la fel ne-ar vedea cum a fost atunci. Dar niciunul din noi nu ne-am vedea trecutul deloc.
Ar fi o posibilitate dacã cineva din acea galaxie îndepãrtatã ar trimite acum o imagine cu galaxia noastrã în direcţia noastrã aşa încât când ajunge la noi sã sã vedem galaxia noastrã cum o vãd ei acum. Totuşi i-ar trebui multe miliarde de ani semnalului trimis de ei (imaginii) acum, sã ajungã la noi, aşa încât vom avea mult de aşteptat sã ne "vedem" trecutul.
Aveți întrebari din astronomie la care nu le găsiți răspunsul? Puneți o întrebare într-un comentariu în directorul de aici: Întrebări și răspunsuri astronomie.
Imagini si video prin telescop
Craterul Abulfeda si Almanon
(3)
Craterul Albategnius si Hipparchus
(8)
Craterul Alexander
(3)
Craterul Alphonsus
(9)
Craterul Apianus Aliacensis si Werner
(10)
Craterul Archimedes
(11)
Craterul Archytas si Timaeus
(3)
Craterul Aristarchus si Herodotus
(15)
Craterul Aristillus si Autolycus
(10)
Craterul Aristoteles si Eudoxus
(16)
Craterul Arnold si Democritus
(2)
Craterul Arzachel Thebit si Rupes Recta
(12)
Craterul Bailly
(4)
Craterul Balmer si Vendelinus
(4)
Craterul Banachiewicz
(1)
Craterul Barocius si Maurolycus
(9)
Craterul Biela
(5)
Craterul Boussingault
(9)
Craterul Bullialdus
(4)
Craterul Burg
(7)
Craterul Byrgius
(5)
Craterul Campanus si Mercator
(3)
Craterul Capuanus si Palus Epidemiarum
(11)
Craterul Casatus si Klaproth
(8)
Craterul Cassini
(5)
Craterul Catharina
(7)
Craterul Cichus si Weiss
(2)
Craterul Clavius
(19)
Craterul Cleomedes
(6)
Craterul Colombo si Magelhaens
(4)
Craterul Condorcet
(3)
Craterul Copernicus
(14)
Craterul Cruger
(1)
Craterul Curtius
(4)
Craterul Davy si Palisa
(2)
Craterul De La Rue
(1)
Craterul Delambre Taylor si Dollond
(4)
Craterul Deslandres si Lexell
(8)
Craterul Doppelmayer
(4)
Craterul Eddington si Seleucus
(2)
Craterul Endymion
(5)
Craterul Eratostene si Sinus Aestuum
(9)
Craterul Firmicus si Apollonius
(3)
Craterul Flammarion
(1)
Craterul Flamsteed
(2)
Craterul Fontenelle
(1)
Craterul Fra Mauro
(4)
Craterul Fracastorius
(4)
Craterul Furnerius
(3)
Craterul Gambart
(4)
Craterul Gärtner si Democritus
(3)
Craterul Gassendi
(16)
Craterul Geber Abenezra si Azophi
(7)
Craterul Gemma Frisius si Zagut
(4)
Craterul Goclenius
(3)
Craterul Goldschmidt si Anaxagoras
(12)
Craterul Goodacre
(1)
Craterul Grimaldi
(10)
Craterul Gruemberger si Cysatus
(8)
Craterul Guericke si Parry
(3)
Craterul Gutenberg
(1)
Craterul Hainzel
(11)
Craterul Harpalus si South
(6)
Craterul Heinsius
(2)
Craterul Helicon si Le Verrier
(3)
Craterul Heraclitus si Licetus
(14)
Craterul Hercule si Atlas
(16)
Craterul Hevelius si Cavalerius
(4)
Craterul Hommel si Pitiscus
(9)
Craterul J. Herschel
(4)
Craterul Janssen Vlacq şi Rosenberger
(16)
Craterul Julius Caesar
(5)
Craterul Kepler
(8)
Craterul Lalande si Mosting
(2)
Craterul Lambert si Pytheas
(1)
Craterul Langrenus
(3)
Craterul Letronne Billy si Hansteen
(3)
Craterul Lilius
(4)
Craterul Longomontanus si Maginus
(26)
Craterul Macrobius si Tisserand
(8)
Craterul Manilius
(7)
Craterul Manzinus si Mutus
(5)
Craterul Marco Polo
(1)
Craterul Marius
(4)
Craterul Maupertuis si La Condamine
(2)
Craterul Menelaus
(10)
Craterul Messala si Geminus
(5)
Craterul Messier
(1)
Craterul Moretus
(23)
Craterul Nearch Jacobi si Boguslawsky
(5)
Craterul Oenopides
(4)
Craterul Orontius
(14)
Craterul Pallas si Murchison
(12)
Craterul Parrot Airy si Vogel
(1)
Craterul Pentland Scott si Demonax
(5)
Craterul Petavius
(8)
Craterul Philolaus
(4)
Craterul Phocylides si Nasmyth
(10)
Craterul Piazzi Lacroix si Fourier
(4)
Craterul Piccolomini
(10)
Craterul Platon
(16)
Craterul Plinius
(11)
Craterul Pontécoulant
(2)
Craterul Posidonius
(8)
Craterul Proclus
(8)
Craterul Ptolemaeus
(10)
Craterul Reinhold si Lansberg
(3)
Craterul Rhaeticus
(1)
Craterul Rheita si Metius
(8)
Craterul Riccius
(2)
Craterul Rothmann si Lindenau
(6)
Craterul Sabine si Ritter
(2)
Craterul Sacrobosco
(4)
Craterul Santbech
(5)
Craterul Sasserides si Gauricus
(8)
Craterul Scheiner
(8)
Craterul Schickard
(21)
Craterul Schiller
(16)
Craterul Scoresby
(4)
Craterul Secchi
(1)
Craterul Sirsalis
(1)
Craterul Stadius
(4)
Craterul Steinheil si Watt
(3)
Craterul Stevinus si Snellius
(4)
Craterul Stiborius
(1)
Craterul Stöfler si Maurolycus
(7)
Craterul Strabo si Thales
(3)
Craterul Taruntius
(4)
Craterul Theaetetus si Calippus
(2)
Craterul Theophilus si Cyrillus
(8)
Craterul Triesnecker
(10)
Craterul Tycho
(18)
Craterul Vega
(3)
Craterul Vieta Mersenius si Cavendish
(10)
Craterul W. Bond si Meton
(10)
Craterul Walther Purbach si Regiomontanus
(18)
Craterul Wichmann
(2)
Craterul Wilhelm si Pitatus
(14)
Craterul Wolf
(3)
Craterul Zollner si Kant
(1)
Craterul Zucchius Bettinus si Kircher
(8)
Culorile Lunii
(6)
Eclipse
(7)
Galerie
(19)
Iluzii optice
(6)
Imagini DSLR cerul
(7)
Imagini DSLR si Hyperion
(6)
Imagini DSLR si telescop
(36)
Luna in 3D cu 3dfication
(3)
Magazine telescoape
(1)
Mozaicuri Luna
(12)
Pete solare
(10)
Planete
(32)
Rima Ariadaeus
(4)
Rupes Altai
(10)
Stele
(13)
Termeni
(12)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu