Betelgeuse erte localizata pe umărul constelației vanatorului Orion. Aceasta, poate fi ușor de observat cu ochiul liber pe cerul de pe emisfera nordica, in noptile de iarna ca fiind steaua portocaliu-roșiatica de mai sus și la stânga centurii lui Orion ( cele trei stele).
Credit: ESA/Herschel/PACS/L. |
Imaginea lui Betelgeuse compozit color al PACS Herschel 70, 100, 160 lungimi de microni de undă.
Steaua (centru) este înconjurata de un plic de material în imediata apropiere a acesteia. O serie de 6-7 arcminute la stânga stelei, este materialul ejectat de Betelgeuse, deoarece a evoluat într-o stea roșie supergiganta, modelat de interactiunea acestuia cu arcul de șoc din mediul interstelar. O bara slaba liniară de praf este iluminata la o distanta de 9 arcminutes si poate reprezenta un filament de praf conectat la câmpul magnetic Galactic local, sau marginea unui nor interstelar. Dacă este așa, atunci presupune ca miscarea lui Betelgeuse pe cer, implică faptul că arcele vor lovi zidul în 5000 de ani, iar steaua ciocnindu-se cu peretele 12,500 de ani mai târziu.
Betelgeuse, este într-adevăr o stea mare. Dacă a-m plasa-o în centrul Sistemului nostru Solar, marginea acesteia s-ar extinde pana la orbita lui Jupiter. Dar, ca toate stelele, cu excepția Soarelui, Betelgeuse este atât de îndepărtat, incat de obicei, apare ca un singur punct de lumină, chiar și observat prin telescoape mari.
Credit: Xavier Haubois (Observatoire de Paris). |
Imaginea de mai sus:
Fotograf: Lupu Victor
Telescop: Newtonian 8 inci Celestron
Montura C5/EQ5 motorizata
Aparat: Nikon D80 cu inel T
Ocular: nu (focal)
Filtru: nu
Data: 21 octombrie 2012
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu