trafic.ro ranking

trafic.ro
Se afișează postările cu eticheta Sinus Medii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sinus Medii. Afișați toate postările

03 martie 2015

Craterul lunar Triesnecker fotografiat de pe Pământ.

100 cadre video, în Registax.

Zona despre care discutăm în acest articol, este cea de pe centrul Lunii, în care observăm craterele cu interiorul acestora mult mai bine decât cum se văd cele de pe marginea Lunii, unde se văd oblic. Însă totuși, fiecare poziţie a craterelor pe discul lunar, are avantajele şi dezavantajele ei. La craterele situate pe marginea Lunii, se pot observa mai usor marginea interioară, dar şi vârfurile centrale de pe podea, putând aproxima chiar şi înălțimea acestora. La craterele situate pe centru, acest lucru nu este posibil deoarece sunt privite de la înălţime, adică de deasupra lor, şi nu oblic.

Triesnecker (26 km), un crater de impact proeminent localizat pe Sinus Medii aproape de partea centrală a Lunii . Este localizat la nord vest de craterul Rhaeticus (43x49 km) şi la sud est de craterul inundat Murchison (58 km). La estul craterului, este un sistem de şanţuri care se extinde pe o zonă de 200 kilometri spre nord şi sud.
Craterele Agrippa si Godin (45 si 35 km.), sunt în josul imaginilor.

Info Triesnecker.

Coordonate 4.18°N 3.60°E 
Diametru 26 km
Adâncime: 2.8 km
Colongitudine: 356° la răsărit
Eponim: Franz P. Triesnecker


Vârsta Lunii: 9,05 zile
Faza: 70,5% (0% = Nouă, 100% = Plină)
Distanța: 399,221 kilometric

Optica: telescop Celestron C8-Newtonian, plossl 20mm, barlow 2x
Montura: CG5 (EQ5)
Aparat: Sony CX130
Filtru: nu
Data: 10.03.2014
Locatie: Baia Mare,Romania

Procesare: Registax, FastStone Image Viewer

Imaginile au fost obținute prin atașarea unei camere video direct în ocularul unui telescop astronomic de 8 inch (203 mm) Newtonian; din acest motiv câmpul vizual al ocularului a fost mărit.

În imaginea de mai jos sunt etichetate craterele şi alte caracteristici de pe Lună din regiunea respectivă. Pentru a înţelege cât mai bine această hartă fotografică, trebuie să reţineţi că eticheta cu numele sau litera craterelor mai mari, ar putea fi găsite în centrul acestora, iar la craterele mici, eticheta se găsește în jurul lor, de obicei deasupra.

Imagine din 29 aprilie 2012.


14 septembrie 2013

Imagini de înaltă rezoluție Sinus Medii și craterele ce îl inconjoara.



24 cadre video, la 90% best quality, gaussian in Registax.


30 cadre video, la 90% best quality, gaussian in Registax.


În imaginile color din această zonă, sunt multe dintre caracteristicile centrale ale Lunii, așa cum se vede de pe Pamant.

   Sinus Medii, un bazin care are și unele cratere mici de pe suprafața sa, aici are o culoare verzuie, care cred că nu este rezultatul unor aberații ale sistemului optic al telescopului, iar aceste imagini sunt rezultatul de procesare în programul Registax în care sunt optimizate multe cadre mai bune ale unui video. În acest fel, calitatea imaginii rezultate din prelucrare, este una mult mai bună decât o captură video, cum ar fi cea de mai jos unde am etichetat craterele, în care culorile abia se percep.

Printre craterele notabile în imagini, vom vedea pe Triesnecker (26 km), Bruce (7 km), Blagg (5.4 km) și Chladni (14 km), care se află pe Sinus Medii, și Pallas (50 km), Murchison (58 km), Rheaeticus (43x49 km) Dumbowsky (26 km), Mosting (26 km), Ukert (23 km), care sunt cratere ce înconjoară Sinus Medii.


Imaginile capturi video:  Sinus Medii Pallas si Murchison Poze prin camera video si telescop .

Imaginile au fost obținute prin atașarea unei camere video direct în ocularul unui telescop astronomic de 8 inch (203 mm) Newtonian; din acest motiv câmpul vizual al ocularului a fost mărit.

În imaginea de mai jos sunt etichetate craterele şi alte caracteristici de pe Lună din regiunea respectivă. Pentru a înţelege cât mai bine această hartă fotografică, trebuie să reţineţi că eticheta cu numele sau litera craterelor mai mari, ar putea fi găsite în centrul acestora, iar la craterele mici, eticheta se găsește în jurul lor, de obicei deasupra.

Captura video.
Vârsta Lunii: 7 zile
Faza: 51% (0% = nou, 100% = Full)
Distanță: 384.488 km



Optica: telescop Celestron C8-Newtonian,plossl 20mm,barlow 2x
Montura: CG5 (EQ5)
Aparat: Sony CX130
Filtru: nu
Data: 29.04.2012

Locatie: Baia Mare,Romania
Procesare: Imagini in Registax, FastStone Image Viewer




16 martie 2013

Imaginea craterului Triesnecker de pe Luna




Triesnecker (26 km), este un crater mic, rotund ca aspect, cu exceptia marginii de vest, care este mai iesita in exterior. Acest crater nu are o podea fina, deoarece nu a fost inundat de lava. Acest fapt face ca intreaga podea sa fie muntoasa, avand in centru mai multe varfuri tocite. Craterul, este situat pe zona de centru a Lunii, pe un platou intins, numit Sinus Medii. In dreapt lui, sunt mai multe santuri care merg de la nord spre sud. Unul din ele, este numit Rimae Triesnecker.

Pentru a vizualiza clipul din care am scos aceste imagini, accesati Video Craterul Pallas Murchison prin telescop .

Info Triesnecker.

Coordonate 4.18°N 3.60°E 
Diametru 26 km
Adâncime: 2.8 km
Colongitudine: 356° la răsărit
Eponim: Franz P. Triesnecker
Varsta Lunii: 7 zile
Faza: 51% (0% = Noua, 100% = Plina)
Distanta: 384,488 kilometri

Imaginile au fost obținute prin atașarea unei camere video direct în ocularul unui telescop astronomic de 8 inch (203 mm) Newtonian; din acest motiv câmpul vizual al ocularului a fost mărit.

În imaginea de mai jos sunt etichetate craterele şi alte caracteristici de pe Lună din regiunea respectivă. Pentru a înţelege cât mai bine această hartă fotografică, trebuie să reţineţi că eticheta cu numele sau litera craterelor mai mari, ar putea fi găsite în centrul acestora, iar la craterele mici, eticheta se găsește în jurul lor, de obicei deasupra.


Optica: telescop Celestron C8-Newtonian,plossl 20mm,barlow 2x
Montura: CG5 (EQ5)
Aparat: Sony CX130
Filtru: nu
Data: 29.04.2012

Locatie: Baia Mare,Romania
Procesare: capturi video, FastStone Image Viewer

25 februarie 2013

Sinus Medii Pallas si Murchison Poze prin camera video si telescop



Pallas si Murchson (50 si 58 km), sunt 2 cratere lipite, formand o talpa de adidas, Pallas fiind talpa, iar celalalt, botul adidasului. Localizarea lor este pe zona centrala a Lunii vazuta de pe Pamant, la nord-vestul platoului Sinus Medii. Amandoua craterele, au marginile de nord mai ciudate, aratand ca dintii unor cupe de excavator care au sapat in ele. Aceste cratere sunt inconjurate de 3 cratere importante: Bode, Ukert si Triesnecker, acesta din urma aflandu-se pe Sinus Medii la est.

Sinus Medii (limba latină "GolfulCentrului") este un platou lunar mic, care se află la intersecţia ecuatorului Lunii şi primul meridian. Observati pe acest platou care are un diametru de 335 km, doua cratere mici in centru, numite Bruce (7 km) si Blagg (5,4 km).

Surveyor 6, a aterizat pe Sinus Medii. Pe 10 noiembrie 1967, Surveyor 6 a fost al patrulea din seria Surveyor ce a realizat cu succes o aterizare pe Lună. Misiunea a trimis un total de 29952 imagini și achiziționat peste 100 de ore de date privind compoziția materialului suprafaței lunare.
Inainte de Surveyor 6, pe 17 iulie 1967, Surveyor 4 a avut o tentativa de coborare pe suprafata Lunii, tot pe Sinus Medii, insa a fost un esec, deoarece s-a pierdut semnalul radio chiar inainte de a ateriza, prabusindu-se.

Varsta Lunii: 7 zile
Faza: 51% (0% = Noua, 100% = Plina)
Distanta: 384,488 kilometri

Optica: telescop Celestron C8-Newtonian,plossl 20mm,barlow 2x
Montura: CG5 (EQ5)
Aparat: Sony CX130
Filtru: nu
Data: 29.04.2012

Locatie: Baia Mare,Romania
Procesare: capturi video, FastStone Image Viewer

Imaginile au fost obținute prin atașarea unei camere video direct în ocularul unui telescop astronomic de 8 inch (203 mm) Newtonian; din acest motiv câmpul vizual al ocularului a fost mărit.

În imaginea de mai jos sunt etichetate craterele şi alte caracteristici de pe Lună din regiunea respectivă. Pentru a înţelege cât mai bine această hartă fotografică, trebuie să reţineţi că eticheta cu numele sau litera craterelor mai mari, ar putea fi găsite în centrul acestora, iar la craterele mici, eticheta se găsește în jurul lor, de obicei deasupra.



24 septembrie 2012

Video Craterul Pallas Murchison prin telescop


Sinus Medii, in traducere Golful Central, are 350 km în diametru și o suprafață de 52.000 de km patrati. Este o mare neregulata în formă de mare, situat în apropiere de centrul discului lunar, si face legătura cu Mare Vaporum, la nord cu Sinus Medii. In jurul craterului Triesnecker (26 km), se intinde la nord si sud un sistem frumos de rilles peste Sinus Medii. Rimae Triesnecker este format din mai multe rilles liniare care se împletesc pentru a crea cele mai minunate rețele de văi de pe Lună, Daca ar fi puse cap la cap, acestea ar avea o lungime totală de cca. 1.000 km.
La nord de Sinus Medii, craterele erodate Pallas (50 km) și Murchison (58 km) formează un duo. Pe partea opusă a Sinus Medii, este craterul Rhaeticus (45 km).
Imaginile video sunt cu susul in jos, asa cum se vede prin telescop.



Video: Victor Lupu
Sistem optic: Celestron C8 "-newtonian telescop, Plössl 20mm, 2x Barlow
Mount: CG5 (EQ5)
Dispozitiv: Sony CX-130
Modul video: Full HD 1920x1080 progresiv
Filtru: nu
Data: 29/04/2012
Locul de amplasare: Baia Mare, România
Prelucrare și editare: Sony Vegas 10


Imaginile au fost obținute prin atașarea unei camere video direct în ocularul unui telescop astronomic de 8 inch (203 mm) Newtonian; din acest motiv câmpul vizual al ocularului a fost mărit.

În imaginea de mai jos sunt etichetate craterele şi alte caracteristici de pe Lună din regiunea respectivă. Pentru a înţelege cât mai bine această hartă fotografică, trebuie să reţineţi că eticheta cu numele sau litera craterelor mai mari, ar putea fi găsite în centrul acestora, iar la craterele mici, eticheta se găsește în jurul lor, de obicei deasupra.

11 mai 2011

12 iunie 2011

Sinus Medii si Rhaeticus

Fotograf: Lupu Victor
Optica: telescop Celestron C8-Newtonian,plossl 20mm,barlow 2x
Montura: CG5 (EQ5)
Aparat: Sony CX105
Filtru: nu
Data: 10.02.2011
Locatie: Baia Mare,Romania
Procesare: Sony Vegas 10, captura video
Craterele Triesnecker , Hyginus si Rhaeticus (43x49 km),se afla in regiunea de centru a Lunii.

         Rhaeticus (43x49 km), este un crater lunar care se află la ecuatorul Lunii, pe marginea de sud-est a Sinus Medii (platoul intins la vest de acest crater). La nord-vest este craterul Triesnecker iar la nord-est se afla craterul Dembowski (26 km). Craterul a fost numit pentru Georg Joachim von Lauchen, de asemenea, cunoscut sub numele de Rheticus.
     Peretele exterior al lui Rhaeticus este foarte dezintegrat, cu rupturi şi crestături în nord-est. Partea cea mai intacta este cea de est. Există o taietura în peretele de sud-est. Forma generală a marginii este de hexagon , care este uşor alungit în direcţia nord-sud. Interiorul a fost reformat de lava, si doar câteva ridicaturi rămân în suprafaţă. Adancimea acestui crater este de 1,6 km.

         Sinus Medii (limba latină pentru "Golful Centrului") este un platou lunar mic, care se află la intersecţia ecuatorului Lunii şi primul meridian. Din acest loc Pământul ar apărea mereu deasupra capului, deşi poziţia planetei ar varia uşor din cauza oscilarii.Cel mai important crater care se afla pe acest platou este Triesnecker (26 km).
Acestui platou i-a fost dat denumirea de catre Johannes Mädler . Coordonatele selenografice sunt 2.4 ° N 1.7 ° E, iar diametrul este de 335 km. I se alătură Mare Insularum în vest cu Mare Vaporum  la nord.

Imaginile au fost obținute prin atașarea unei camere video direct în ocularul unui telescop astronomic de 8 inch (203 mm) Newtonian; din acest motiv câmpul vizual al ocularului a fost mărit.


În imaginea de mai jos sunt etichetate craterele şi alte caracteristici de pe Lună din regiunea respectivă. Pentru a înţelege cât mai bine această hartă fotografică, trebuie să reţineţi că eticheta cu numele sau litera craterelor mai mari, ar putea fi găsite în centrul acestora, iar la craterele mici, eticheta se găsește în jurul lor, de obicei deasupra.


LUPU VICTOR ASTRONOMY

Imagini si video prin telescop

Craterul Abulfeda si Almanon (3) Craterul Albategnius si Hipparchus (8) Craterul Alexander (3) Craterul Alphonsus (9) Craterul Apianus Aliacensis si Werner (10) Craterul Archimedes (11) Craterul Archytas si Timaeus (3) Craterul Aristarchus si Herodotus (15) Craterul Aristillus si Autolycus (10) Craterul Aristoteles si Eudoxus (16) Craterul Arnold si Democritus (2) Craterul Arzachel Thebit si Rupes Recta (12) Craterul Bailly (4) Craterul Balmer si Vendelinus (4) Craterul Banachiewicz (1) Craterul Barocius si Maurolycus (9) Craterul Biela (5) Craterul Boussingault (9) Craterul Bullialdus (4) Craterul Burg (7) Craterul Byrgius (5) Craterul Campanus si Mercator (3) Craterul Capuanus si Palus Epidemiarum (11) Craterul Casatus si Klaproth (8) Craterul Cassini (5) Craterul Catharina (7) Craterul Cichus si Weiss (2) Craterul Clavius (19) Craterul Cleomedes (6) Craterul Colombo si Magelhaens (4) Craterul Condorcet (3) Craterul Copernicus (14) Craterul Cruger (1) Craterul Curtius (4) Craterul Davy si Palisa (2) Craterul De La Rue (1) Craterul Delambre Taylor si Dollond (4) Craterul Deslandres si Lexell (8) Craterul Doppelmayer (4) Craterul Eddington si Seleucus (2) Craterul Endymion (5) Craterul Eratostene si Sinus Aestuum (9) Craterul Firmicus si Apollonius (3) Craterul Flammarion (1) Craterul Flamsteed (2) Craterul Fontenelle (1) Craterul Fra Mauro (4) Craterul Fracastorius (4) Craterul Furnerius (3) Craterul Gambart (4) Craterul Gassendi (16) Craterul Geber Abenezra si Azophi (7) Craterul Gemma Frisius si Zagut (4) Craterul Goclenius (3) Craterul Goldschmidt si Anaxagoras (12) Craterul Goodacre (1) Craterul Grimaldi (10) Craterul Gruemberger si Cysatus (8) Craterul Guericke si Parry (3) Craterul Gutenberg (1) Craterul Gärtner si Democritus (3) Craterul Hainzel (11) Craterul Harpalus si South (6) Craterul Heinsius (2) Craterul Helicon si Le Verrier (3) Craterul Heraclitus si Licetus (14) Craterul Hercule si Atlas (16) Craterul Hevelius si Cavalerius (4) Craterul Hommel si Pitiscus (9) Craterul J. Herschel (4) Craterul Janssen Vlacq şi Rosenberger (16) Craterul Julius Caesar (5) Craterul Kepler (8) Craterul Lalande si Mosting (2) Craterul Lambert si Pytheas (1) Craterul Langrenus (3) Craterul Letronne Billy si Hansteen (3) Craterul Lilius (4) Craterul Longomontanus si Maginus (26) Craterul Macrobius si Tisserand (8) Craterul Manilius (7) Craterul Manzinus si Mutus (5) Craterul Marco Polo (1) Craterul Marius (4) Craterul Maupertuis si La Condamine (2) Craterul Menelaus (10) Craterul Messala si Geminus (5) Craterul Messier (1) Craterul Moretus (23) Craterul Nearch Jacobi si Boguslawsky (5) Craterul Oenopides (4) Craterul Orontius (14) Craterul Pallas si Murchison (12) Craterul Parrot Airy si Vogel (1) Craterul Pentland Scott si Demonax (5) Craterul Petavius (8) Craterul Philolaus (4) Craterul Phocylides si Nasmyth (10) Craterul Piazzi Lacroix si Fourier (4) Craterul Piccolomini (10) Craterul Platon (16) Craterul Plinius (11) Craterul Pontécoulant (2) Craterul Posidonius (8) Craterul Proclus (8) Craterul Ptolemaeus (10) Craterul Reinhold si Lansberg (3) Craterul Rhaeticus (1) Craterul Rheita si Metius (8) Craterul Riccius (2) Craterul Rothmann si Lindenau (6) Craterul Sabine si Ritter (2) Craterul Sacrobosco (4) Craterul Santbech (5) Craterul Sasserides si Gauricus (8) Craterul Scheiner (8) Craterul Schickard (21) Craterul Schiller (16) Craterul Scoresby (4) Craterul Secchi (1) Craterul Sirsalis (1) Craterul Stadius (4) Craterul Steinheil si Watt (3) Craterul Stevinus si Snellius (4) Craterul Stiborius (1) Craterul Strabo si Thales (3) Craterul Stöfler si Maurolycus (7) Craterul Taruntius (4) Craterul Theaetetus si Calippus (2) Craterul Theophilus si Cyrillus (8) Craterul Triesnecker (10) Craterul Tycho (18) Craterul Vega (3) Craterul Vieta Mersenius si Cavendish (10) Craterul W. Bond si Meton (10) Craterul Walther Purbach si Regiomontanus (18) Craterul Wichmann (2) Craterul Wilhelm si Pitatus (14) Craterul Wolf (3) Craterul Zollner si Kant (1) Craterul Zucchius Bettinus si Kircher (8) Culorile Lunii (6) Eclipse (7) Galerie (19) Iluzii optice (6) Imagini DSLR cerul (7) Imagini DSLR si Hyperion (6) Imagini DSLR si telescop (36) Luna in 3D cu 3dfication (3) Magazine telescoape (1) Mozaicuri Luna (12) Pete solare (10) Planete (32) Rima Ariadaeus (4) Rupes Altai (10) Stele (13) Termeni (12)

 
Toate imaginile sunt © Copyright 2010-2015 Lupu Victor. Toate drepturile rezervate.Fotografiile nu pot fi reproduse, publicate, sau copiate sub nicio formă fară acordul autorului. Mulțumesc pentru respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. ASTROFOTOGRAFIA | Lupu Victor Astronomy - Contact - Ajutor
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Online Project management