Am descoperit un nou crater pe Lună?

Observãm craterele Aristoteles şi Euxodus (87/67 km), douã cratere de pe nordul Lunii.

Privind aceste imagini, mi-a trecut prin minte vãzând formaţiunea muntoasã de la vestul celor douã cratere, cã în aceastã zonã este un crater, atât de vechi şi bombardat, încât abia se mai poate distinge. Dacã priviţi bine, acei munţi sunt arcuiţi, ceea ce poate însemna cã aceea este marginea vesticã ce a mai supravieţuit din acest crater, restul fiind acoperit de lavã.

Acesta este al doilea crater "descoperit" de mine, primul fiind cel care încadreazã Rupes Recta. Nu existã date despre aceste presupuse cratere nicãieri, sau poate cã nu ştiu eu.

În cazul în care acesta este un nou crater descoperit (dar vechi), ar trebui să fie numit Lupu, dupã numele meu. :)

Varsta Lunii: 9,05 zile
Faza: 70,5% (0% = Noua, 100% = Plina)
Distanta: 399,221 kilometric

Optica: telescop Celestron C8-Newtonian, plossl 20mm, barlow 2x
Montura: CG5 (EQ5)
Aparat: Sony CX130
Filtru: nu
Data: 10.03.2014
Locatie: Baia Mare,Romania
Procesare: FastStone Image Viewer

Read more »

Fiecare gaură neagră conține un alt Univers.

În știința modernă , ​​opinia dominantă presupune că tot ceea ce cade într-o gaură neagră dispare pentru totdeauna și se destramă în părțile componente . Cu toate acestea , o nouă teorie afirmă că găurile negre nu distrug materia , ci mai degraba sunt un fel de poarta de ieșire care duce la alte Universuri la fel ca ale noastre . Noua teorie a fost dezvoltată de către Jorge Pullin de la Universitatea de Stat din Louisiana și Rodolfo Gambino de la Universitatea din Republica Uruguay . Cei doi oameni de stiinta au decis sa studieze prezicerile teoriei gravitației cuantice în legatura cu găurile negre . Mai precis , lau aplicat ecuatiile gravitației cuantice într -o gaură neagră non- rotativa cu simetrie sferică . După cum este descris în alte teorii , in timp ce materia se apropie de centrul de gaurii negre , câmpul gravitațional devine tot mai puternic , dar nu dispare într-o singularitate spațiu-timp ca in alte teorii . Conform rezultatelor studiului celor doi cercetatori , problema nu dispare în mijlocul gaurii , dar își continuă drumul până la celălalt capăt în alt Univers .


"Ca parte dintr-o păpușă rusească dar cosmică, Universul nostru ar putea fi imbricat în interiorul unei găuri negre, care este el însăși parte a unui Univers mai mare. La rândul lor, toate găurile negre descoperite până acum în Univers de la microscopice la cele supermasive, ar putea fi uși în realități alternative. "

Conform noilor ecuații, materia pe care o absorb găurile negre și aparent o distrug, este de fapt expulzată și devin începuturi de galaxii, stele, și planete, într-o altă realitate. În esență, fiecare gaură neagră conține un Univers alternativ mai mic. Și Universul nostru ar putea exista în interiorul unei găuri negre a unei galaxii într-un Univers mult mai mare.


Deci, în cele 100 de miliarde de galaxii din Universul nostru cunoscut, se află 100 de miliarde de Universuri în găurile negre galactice ale Universului nostru, cu 100 de miliarde mai multe galaxii, fiecare conținând un alt Univers cu mai multe galaxii, și așa mai departe, la infinit.


Noul model nu este primul care a propus că există alte Universuri în interiorul găurilor negre. Damien Easson, un fizician de la Universitatea de Stat din Arizona, a făcut speculații în studiile anterioare.


"Ceea ce este nou aici este ca soluție o gaură de vierme în teoria relativității generale, care acționează ca o trecere de la exteriorul gaurii negre la noul Univers interior", a spus Easson, care nu a fost implicat în noul studiu. Deci, ideea că găurile negre sunt portaluri spre alte lumi, mai degrabă decât un loc de distrugere absolută, nu este nouă. Dar ei s-au înpiedicat de singularitatea spațiu-timp. Aceasta este prima dată când această barieră este ocolită cu ajutorul unor instrumente științifice. Rezultatele studiului au fost publicate în revista Physical Review Letters.


În plus, un studiu recent publicat in revista științifică Nature, arată că întreg Universul nostru ar fi fost născut dintr-o gaura neagră. Cu alte cuvinte, Big Bang-ul a fost de fapt doar o extensie de la o gaură neagră într-un Univers diferit.

Read more »

Asteroid ciudat cu 6 cozi ca de cometă descoperit.

Un set de imagini NASA Hubble Space Telescope, dezvăluie un set de șase cozi de cometa radiind dintr-un corp din centura de asteroizi, numit P/2013 P5.

Astronomii au descoperit un " obiect ciudat " ce seamănă cu un aspersor rotativ în centura de asteroizi dintre Marte și Jupiter . Descoperirea , a fost raportată on-line pe 7 noiembrie, ca o problemă a Astrophysical Journal Letters , care i-a facut pe oamenii de stiintă să se scarpine în cap și să caute o explicație pentru apariția parcă din alta lume a acestui asteroid .

 Asteroizii normali, apar pur și simplu ca puncte foarte mici de lumină . Acest asteroid bizar are șase cozi de cometă , cum ar fi de praf, care radiază de la el ca spițele de pe o roată . " Este greu de crezut că privim la un asteroid , ", a spus cercetătorul principal David Jewitt , un profesor de la UCLA din cadrul Departamentului UCLA Stiinte ale Pamantului și Spatiu și Departamentul UCLA de fizică și astronomie . " Am fost stupefiat când l-am văzut . Uimitor , structurile cozii se schimbă dramatic în doar 13 de zile. "

O interpretare este că rata de rotație a asteroidului a crescut până la punctul în care suprafața acestuia a început să se desprindă , ejectand praf în eruptii episodice , începând cu primavara anului trecut . Echipa a exclus un scenariu de un impact recent cu un alt asteroid , deoarece o mare cantitate de praf ar fi fost aruncată în spațiu dintr-o dată . Acest obiect , desemnat P/2013 P5 , a ejectat praf de cel puțin cinci luni , a spus Jewitt .

Asteroidul a fost prima oară văzut ca un obiect neobișnuit neclar, cu telescopul Pan - STARRS în Hawaii . Mai multe cozi ale sale au fost descoperite în imagini luate de Telescopul Spațial Hubble al NASA pe 10 septembrie 2013 . Când Hubble a revenit la asteroid la 23 septembrie, aspectul lui s-a schimbat total , apărea că o întreagă structură pivotează în jurul lui

Read more »

Studiu găsește miliarde de planete asemănătoare Pământului

Telescopul spațial Kepler de la NASA, a adunat suficiente date pentru a răspunde la întrebarea cercetarii lui principale: Câte dintre cele 200 de miliarde de stele din galaxia noastră au planete potențial locuibile? Bazat pe o analiză statistică a tuturor observațiilor lui Kepler, astronomii de la UC Berkeley și Universitatea din Hawaii, Manoa acum estimează că una din cinci stele, cum ar fi soarele, au planete de marimea Pământului și o temperatură de suprafață care să ducă la viață.

Având în vedere că aproximativ 20% din stele sunt cum ar fi soarele,, cercetătorii spun, că se ridică la câteva zeci de miliarde de planete potențial locuibile, planete asemănatoare mărimii Pământului în Galaxia Calea Lactee.


"Când te uiți la mii de stele pe cerul nopții, la cea mai apropiată stea ca soarele nostru cu o planetă de dimensiuni similare cu Pământul în zona sa bună de locuit este, probabil, la doar 12 de ani-lumină distanță și poate fi văzută cu ochiul liber. Și asta este uimitor ", a declarat studentul absolvent la UC Berkeley, Erik Petigura, care a condus analiza datelor Kepler.

"Au trecut aproape 20 de ani de la descoperirea primei planete extrasolare în jurul unei stele normale. De atunci, am învățat că cele mai multe stele au planete de unele dimensiuni ce orbitează in jurul lor, și că planete asemanatoare Pământului ca mărime sunt relativ frecvente", a declarat Andrew Howard, un fost UC Berkeley cu post-doctorat, care este acum pe facultatea de la Institutul de Astronomie de la Universitatea din Hawaii. "Cu acest rezultat, am venit acasă, într-un sens, arătând că planete ca Pământul nostru sunt relativ frecvente prin Calea Lactee."

Analiza a patru ani de măsurători de precizie a lui Kepler, arată că 22 ± 8% din stele asemănătoare Soarelui, au planete de dimensiunea Pământului, în zona locuibilă. Dacă aceste planete sunt la fel de răspândite peste tot ca în campul visual al lui Kepler , atunci distanța până la cea mai apropiată stea este de aproximativ 12 de ani-lumină.

Read more »

Oamenii de stiință britanici sustin că au descoperit dovezi de viață extraterestră.

Viata pe Marte? Nu, spun oamenii de stiinta, este la 27 km altitudine plutind deasupra noastra.
O echipa de oameni de stiinta britanici sunt convinși că a găsit dovezi de viață extraterestră, dupa ce a recoltat particule ciudate de la marginea spațiului.
Oamenii de stiinta au trimis un balon în stratosferă la 27 km, care a adus înapoi organisme mici biologice ce ei cred ca au provenit doar din spațiu.
Profesorul Milton Wainwright a spus ziarului The Independent că el a fost "95% convins" că organismele nu provin de pe Pământ.
"Din toate informațiile cunoscute pe care știința le are, știm că acestea trebuie să fi venit din spațiu", a spus el. "Nu există niciun mecanism cunoscut prin care aceste forme de viață să se poată realiza la acea înălțime. Ceea ce putem spune din fizica cunoscută, este că ele nu pot fi decat venite."

Unele dintre probe au fost capturate fiind acoperite cu praf cosmic, alimentand mai mult crezarea la ideea că au provenit din spațiu.
"Aceste organisme nu sunt de obișnuite", a spus profesorul Wainwright, care lucrează la Universitatea din Departamentul de Biologie Moleculara si Biotehnologie Sheffield. "În cazul în care provin de la Pământ, ne-am fi așteptat să vedem lucruri pe care le găsim pe Pământ în mod obișnuit, cum ar fi polen."
"Suntem foarte, foarte încrezători că acestea sunt entități biologice provenite din spațiu", a spus el, recunoscând cu absolută certitudine că este greu de realizat în domeniul științei.

Echipa considera că entitățile provin din comete, care sunt bile mari de gheață ce "trag" prin spațiu. Probele au fost colectate în timpul unei ploi de meteori ai unei comete. Cand lovesc atmosfera Pământului, aceștia se topesc, prin eliberarea de organisme care se descompun.
"Particulele sunt foarte curate", a adăugat profesorul Wainwright. "Ele nu au nici o praf lipit de acestea, ceea ce din nou sugerează că nu vin dela Pământ. De asemenea, praful cosmic nu este intelenit pe ele, deci credem ca au venit dintr-un mediu acvatic, iar mediul acvatic cel mai evident în spațiu este o cometa.
"Sunt bestii foarte neobișnuite, nu felul tău normal de viață de pe Pământ."
Faptul că ele conțin ADN, este probabil, unul dintre aspectele cele mai interesante din această descoperire, deoarece este un indiciu important ca viata pe Pamant ar putea avea origini extraterestre în sine.
"Pământul este un sistem deschis la ploi biologice pe ea, chiar în timp ce vorbim."

Credit la toate imaginile: Universitatea din Departamentul de Biologie Moleculara si Biotehnologie Sheffield.

Read more »

Luna nu orbitează Pământul !

Se vor schimba toate manualele: Luna nu orbitează în jurul Pământului! Oamenii de astăzi încă mai cred Luna orbiteaza in jurul Pamantului. Nu numai că nu este adevărat dar nu e posibil. NASA nici nu vrea să audă despre asta. Iată ce se întâmplă cu adevărat.


Este gravitația Soarelui care face ca Pământul sa se miște atât de repede în spațiu. Pământul se deplasează aproximativ 67,000 mph în revoluția sa în jurul Soarelui. Și Luna ține pasul cu Pământul! Cum ar putea fi asa? Pentru că gravitatia Soarelui propulseaza Luna. Cu alte cuvinte, Luna orbiteaza in jurul Soarelui.
Pentru ca Pamantul orbiteaza in jurul Soarelui, drumul Pamantului este întotdeauna curbat spre Soare. Destul de simplu. Dar si drumul Lunii este de asemenea, întotdeauna curbat spre Soare. Asta-i o surpriza.
Gravitația Pământului are doar posibilitatea de a "trage" Luna slab înainte și înapoi pe drumul lor in jurul Soarelui. Această accelerare slaba a Lunii datorita gravitatiei Pamantului, de aproximativ 2,000 mph, se adaugă la 67,000 mph pe care Soarele o exercită deja.

Din spațiu arta asa ....

Vezi Luna acolo lângă Pământ? Aceasta nu este o orbită. Este mai mult ca o planetă dublă. NASA nu vrea să audă despre asta - pentru ca, atunci toate cărțile vor trebui să fie schimbate. Dar, hei, stiința este stiința, nu-i așa? Luna nu orbitează în jurul Pământului ... și cu asta basta.

Luna noastră este cel mai bine descrisă ca o planetă soră care călătoreste cu Pământul și, ca doi șerpi, se întrepătrund de 13 ori pe an, în orbita lor comună în jurul Soarelui. Ambele călătoresc mereu în aceeași direcție, și niciodată nu isi schimbă cursul lor.

Read more »

Satelitii mici ai lui Pluton au nume în cele din urmă: Kerberos și Styx

Satelitii candidate a-I lui Pluton au nume acum. Credit NASA

Anterior cunoscute pur și simplu ca P4 și P5, cele mai mici două luni ale planetei pitice Pluton, au primit oficial nume noi. Descoperiti în 2011 și respectiv 2012, aceste două corpuri mici, au fost găsite doar după expuneri profunde, folosind telescopul spațial Hubble.

În scopul de a alege nume noi pentru corpuri de gheață, a fost efectuat  un sondaj pe Internet în luna februarie a anului 2012. Mai mult de 500.000 de voturi au fost arhivate, din care jumătate provin din afara Statelor Unite. Respondenților, l-i s-au dat o listă de opțiuni, dar au avut, de asemenea, permisiunea de a scrie si sugestii. Administratorii acestui sondaj au fost șocați să afle că au fost depuse peste 30.000 de nume.

William Shatner, a sugerat numele Vulcan - lumea de origine a Star Trek. Prezentarea sa a obținut de fapt, cel mai mare număr de voturi. Cu toate acestea, rezultatele sondajului au fost prezentate la Uniunea Astronomică Internațională, cei însărcinati oficial cu denumirea de corpuri cerești.

După o analiză atentă, UAI a decis că Vulcan nu a putut fi onorat ca numele pentru unul dintre sateliții lui Pluton, deoarece a fost deja utilizat în astronomie și, de asemenea, nu îndeplineste destul criteriile stricte de numire. În special, lunile de Pluton trebuie să provină de la numele asociate cu lumea de dedesupt (underworld) în mitologia greacă și romană, in timp ce Vulcan este numele pentru zeul roman al vulcanilor, si nu a fost considerat parte a mitologiei Underworld.

Prin urmare, in al doilea și al treilea loc in voturi, au fost alese ca noile nume: Kerberos și Styx. Oamenii de stiinta vor avea o privire mai atentă la cele două obiecte, atunci când nava spatiala New Horizons va vizita sistemul lui Pluton, în 2015.

Potrivit lui Alan Stern de la Institutul de Cercetare Southwest, si investigatorul principal al misiunii New Horizons (Noi Orizonturi), "Descoperirile lui Kerberos și Styx, amplifica misterele legate de formarea sistemului Pluton."

Read more »

O noua centura de radiații descoperita in jurul Pamantului

Sondele Van Allen de la NASA au descoperit o a treia centură de radiații necunoscuta anterior in jurul Pamantului, dezvăluind existența unor procese neașteptate în aceste regiuni periculoase ale spațiului.

Credit: NASA

Observațiile anterioare ale centurilor de radiatii Van Allen ale Pământului au fost cunoscute de mult timp ca două regiuni distincte ale radiațiilor incadrand planeta noastră. Instrumentele de detectare a particulelor la bordul sondelor gemene Van Allen, sonde lansate pe 30 august au scos repede la iveala oamenilor de stiinta, existența acestei noi centuri de radiații tranzitorii, a treia.

Centurile Van Allen sunt afectate de furtuni solare și alte surse din spatiu si se poate umfla dramatic. Atunci când se întâmplă acest lucru, acestea pot reprezenta pericole pentru comunicații și sateliții GPS, precum și pentru oameni în spațiu.

"Capacitățile fantastice noi și avansarile în tehnologie, din Sondele Van Allen, au permis oamenilor de știință să vadă în detaliu, fără precedent, modul în care centurile de radiatii sunt populate cu particule încărcate și vor oferi o perspectivă asupra a ceea ce fac ca acestea să se schimbe, și modul în care aceste procese pot afecta inaltimile superioare ale atmosferei Pamantului ", a declarat John Grünsfeld, administratorul asociat NASA pentru stiinta din Washington.




Locația și formele centurilor se schimbă - într-adevăr, ele pot fuziona chiar complet -, dar, în general, centura interioară începe de la circa 96,5 kilometri deasupra suprafeței Pământului și se întinde până la 9,656 km. A doua centura, se întinde de la 13,518 la 57,936 de km deasupra suprafeței Pământului.

Centura interioara este umpluta in cea mai mare parte cu protoni și, într-o măsură mai mică, electroni și ocazional, nucleele atomice. Mărimea și populația este relativ stabilă.

Centura exterioară constă aproape exclusiv din electroni energetici și variază dramatic în mărime și formă. Atât vantul solar si atmosfera superioara a Pamantului, ionosfera, aprovizioneaza cu particule centurile. Unele evenimente pot provoca mai multe dintre aceste particule sa umfle centura în mărime pentru a diminua mai apoi din nou, treptat, de la minute pana la zile mai târziu.

Read more »

Craterul Eminescu de pe Mercur - Cavități noi pe podea?

Noiembrie 19, 2012
Credit fotografii: Sonda Messenger/NASA
Narrow Angle Camera (NAC) of the Mercury Dual Imaging System (MDIS)

În cazul gropilor lui Eminescu (125 km), imaginea de mai sus oferă noi idei. Deși majoritatea golurilor sunt situate pe și în jurul vârfurilor centrale, dacă te uiți cu atenție vei vedea că există gropi mici situate pe partea dreapta sus a imaginii. Sunt aceste goluri mai tinere decât cele de pe vârfurile centrale și podeaua lui Eminescu? Se formează in prezent gropi în Eminescu?
Aceasta este intrebarea pe care si-o pun cei ce studiaza pozele trimise de sonda Messenger de la NASA. Eu am studiat poza de mai sus, insa nu vad acele goluri, gropi noi, nu, atata timp cat cei care au pus aceasta problema nu au marcat pe ea zona de discutat, fara nici o sageata spre zona pe care cei care citesc, sa o localizeze mai clar, sau, o fotografie mai veche in care nu existau unele caracteristici, si aceasta in care exista, pentru a se poate face diferenta.

Pentru a elucida problema, am trasat eu doua sageti pentru NASA pe fotografia de mai jos, spre zona la care cred eu ca se face referire in articolul lor.

Credit: NASA/Messenger 23 iulie 2012

Se crede că gropile sunt formate de vântul solar ce "împușca" în mod constant suprafața lui Mercur, scotand afara depozite de materiale volatile, din crusta care a fost lăsată expusă de impact.

Mie mai interesante mi se par petele albe de albedo de pe, si dimprejurul varfurilor centrale, care la prima vedere ar parea ca este zapada. Este crusta mult mai diferențiata chimic, decat se credea anterior?

Eminescu este o "vârstă mijlocie", un fel de echivalent cu era Eartostheniana de pe Lună, fara culori distinctive sau albedo in afara de caracteristicile din jurul vârfurilor centrale in forma de inel.



Pe Decembrie 05, 2011, sonda MESSENGER, de pe orbita planetei Mercur, a trimis această imagine a vârfurilor centrale ale craterului Eminescu.

Craterul, a fost doar recent numit asa, în onoarea lui Mihai Eminescu, un poet consacrat și influentabil, care este considerat poet național in România, si considerat "tatal" limbii române moderne.

Read more »

Curiosity găseste "inelele cu bule" ciudate pe Marte

Una dintre cele mai mari și cele mai proeminente " inele de bule."
Credit: NASA / JPL

După ce a terminat de prelevat probe din sol de la Rocknest, Curiosity acum se deplasează mai departe spre nord-est. în zona Glenelg, unde a dat peste o altă interesantă "curiozitate" - mici inele, aproape circulare, care arata ca depresiuni adânci, cu o buza ridicata, un fel de "bule" spumoase, care s-au desprins.

Care sunt acestea? Bule de noroi fosilizate rămse ? Pete mici de impact în care roca s-a topit? De la intemperii ciudate ? Au fost văzute în imagini din ultimele câteva SOLS (121-123), si se pare că există un număr mare. Unele dintre cele mai proeminente sunt postate mai sus și de mai jos. În ultimele două imagini, ceea ce arata ca un "balon nepocnit" ce poate fi văzut chiar sub inel. Observați, de asemenea cele trei orificii mici în inel într-un model triunghiular. Arata ca găuri cu laser?

Unul mai alungit în formă, cu unele mici in apropiere de ea.
Credit: NASA / JPL

Inca una.Credit: NASA / JPL

Credit: NASA / JPL

O alta, puțin diferită, centru-stânga imaginii. Credit: NASA / JPL

Vedere apropiata din imaginea anterioară. Credit: NASA / JPL

Articol din The Meridian Journal.

Read more »

Gaură neagră Imposibil de monstruoasă mai masivă decât 17 miliarde de Sori, teoriile astronomilor despre evoluția galaxiilor este in colaps

Galaxia NGC 1277

Un obiect neobișnuit de masiv în centrul unei galaxii mici, este o provocare pentru teoria evoluției galaxiilor.

Un grup condus de Remco van den Bosch de la Institutul Max Planck pentru Astronomie, a descoperit o gaură neagră, care zguduie modelele actuale ale evoluției galaxiilor din temeliile ei. Acest monstru are 17 miliarde de mase solare și este astfel în mod semnificativ mai grea decat cum prezic modelele. Și chiar mai semnificativ: obiectul ar putea fi cea mai masiva gaură neagră descoperita până în prezent.

Capcană gravitațională invizibila: centrul galaxiei NGC 1277 disc adăpostește o gaură neagră, cu 17 miliarde de mase solare - una dintre cele mai masive descoperita vreodată.

Astronomii cred că există o gaură neagră super-masivă, la centrul fiecarei galaxii. Masele lor variază de la cateva sute de mii de mase solare, la câteva miliarde. Gaura neagra care a fost cel mai bine investigata, are aproximativ patru milioane de mase solare și stă la centrul galaxiei noastre, Calea Lactee.

Studii ale maselor de galaxii îndepărtate și găurile lor  negre, s-au transformat intr-o relație interesantă: o gaură neagră ajunge de obicei, la doar o mică parte - în jurul valorii de 0,1 la suta - din masa totală a tuturor stelelor aparținând galaxiei-mamă. Deși această relație nu este complet înțeleasa, aceasta joacă un rol important în toate modelele actuale de evoluție a galaxiilor.

Colectia de galaxii: clusterul Perseus este la aproximativ 250 de milioane de ani lumina departare de Pamant. Galaxia NGC 1277 (cu săgeata) apare relativ compacta.

În timpul unei căutari sistematice care a început în anul 2010, echipa condusă de Remco van den Bosch, a depistat o gaura neagra, care ar putea strica această relație, în general, acceptata. Pentru a realiza acest lucru, astronomii au folosit telescopul Hobby-Eberly și imagini arhivate de telescopul spațial Hubble.

Read more »

Declaratie socanta despre Marte a unui om de stiinta de la NASA

Se crede ca microbii de pe Marte pot exista de la meteoritii calatori, dar într-un articol interesant de pe Pravda, este sugerat faptul că microbii și chiar solul de pe Pământ, au fost, eventual, ejectate din planeta noastra în spațiu, în timpul eruptiilor violete ale vulcanilor.

Recent, titlurile ziarelor sunt umplute cu declarații de la NASA, in care se scrie ca solul de pe Marte ar putea conține viață microbiană. Aceasta e o explicație bună de ce viața poate exista pe Marte. În trecut Pamantul a avut o puternica activitate vulcanică, care ar fi putut arunca roci care conțin microbi, în spațiu, care nu numai că ar fi putut ajunge în cele din urmă pe Marte, dar, de asemenea, rocile ar fi ajuns sa călătoreasca în orbita prin spațiu si pe care noi acum, ii stim ca meteori.

 Un articol Newsweek din 21 septembrie 1998, menționează exact această posibilitate. "Credem ca exista aproximativ 7 milioane de tone de sol de pe Pământ, pe Marte", spune omul de stiinta Kenneth Nealson de la NASA. "Trebuie să se ia în considerare posibilitatea că, dacă vom găsi viață pe Marte, ar fi putut veni de la Pământ" (Weingarten, T., Newsweek, 21 septembrie 1998).

Read more »

Planeta Mercur are gheata la poli.



Credit: NASA/Johns Hopkins University Applied Physics Laboratory/Carnegie Institution of Washington/National Astronomy and Ionosphere Center, Arecibo Observatory

Polul Nord al planetei Mercur. Roșu denotă zone care se află în umbră, în toate imaginile obținute până în prezent. (Cartografierea umbrelor este încă incompletă în apropierea polului.) Galben prezinta locurile de depozite polare luminoase detectate de radarul de pe Pământ.


"Noile date indica gheață în regiunile polare ale lui Mercur, ce daca s-ar întinde pe o suprafață de mărimea Washington, DC, ar fi mai puțin de 3,2 km grosime," a declarat David Lawrence, un om de stiinta participant la misiunea sondei Messenger de la  Johns Hopkins University Applied Physics Laboratory.

Având în vedere apropierea sa de Soare, Mercur ar părea a fi un loc puțin probabil pe care s-ar găsi gheață. Dar înclinarea axei de rotație a lui Mercur este aproape de zero - mai putin de un grad - deci  sunt locuri la polii planetei care nu sunt atinse de lumina soarelui. Oamenii de stiinta au sugerat cu decenii in urma, ca apa inghetata ar putea fi prinsa în acele zone umbrite de la polii lui Mercur.
Acum, cele mai noi date transmise de Messenger, confirmă faptul că apa inghetata este un constituent major al depozitarilor polare de nord a lui Mercur.

Read more »

Noua cometa descoperita C/2012 SI (ISON) in decembrie 2013

O cometă nou descoperită se indreaptă spre noi. In 26 decembrie 2013 se va afla cel mai aproape de Pamant, la 64 milioane de km.



Nou descoperita Cometa ISON este in această imagine, făcută la Observatorul RAS lângă Mayhill, New Mexico. 
Credit: E. Guido / G. Sostero / N. Howes.

Cometa C/2012 S1 (ISON), a fost descoperită pe 21 septembrie 2012 numele său oficial, a fost pus de către rusii amatori Vitali Nevski și Novichonok Artyom a Rețelei Științifice Internaționale Optice (ISON).
De la sfârșitul lunii octombrie până la sfârșitul lunii noiembrie, Cometa ISON, a iluminat brusc de la  magnitudinea 7 la 1 pe cer.
Atunci când va fi cel mai aproape de soare la periheliu, la 28 noiembrie 2013, se preconizează să strălucească spectaculos -7 magnitudine sau de aproape 10 de ori mai strălucitoare decât Venus.
O a doua rundă de vizibilitate excelentă începe imediat după periheliu cand Cometa ISON, vine în spatele soarelui și merge spre nord, în Ophiuchus și Hercules la începutul lunii decembrie.



Cometa C/2012 S1 (ISON), la 64 milioane de km de Pamant



Cand cometa va fi cel mai aproape de Terra, se va afla in dreptul constelatiei Draco.

Este posibil de a avea o coadă spectaculosă și să fie la fel de luminosă ca la magnitudinea -4. Ambele emisfere vor avea observari minunate. Într-adevăr, din nord vor vedea atât la asfințit și zori.Cometa va trece cel mai apropiat Pamant, la o distanta de aproximativ 64 milioane de km, în decembrie 2013, aproape de Constelația de nord a Draco.
Cometa va fi la periheliu (abordare amai aproape de Soare), la 28 noiembrie 2013, la o distanță de 0.012 UA (1,8 milioane de km) de la punctul central al Soarelui.

In august și septembrie 2013, Cometa ar trebui să devină vizibilă, pentru a fi observata in zone întunecate, folosind telescoape mici sau, eventual, chiar binoclu.
In octombrie 2013, Cometa ISON, ar trebui să devină vizibilă cu ochiul liber, în prima parte a lunii. Cometa va fi în fața constelației Leu, apoi. Va trece prima oara pe lângă Regulus, cea mai stralucitoare stea din Leu, apoi pe langa planeta Marte. Poate că aceste obiecte luminoase va vor ajuta să găsiți mai usor aceasta cometa. Între timp, cometa va deveni din ce in ce mai luminoasa în cursul lunii octombrie.
In noiembrie 2013, Cometa ISON va continua să lumineze pe tot parcursul lunii, în care se apropie de periheliu, târziu in noiembrie (punctul cel mai apropiat de soarele nostru). In plus, ISON va trece foarte aproape de steaua strălucitoare Spica și planeta Saturn, amandoua în ​​constelația Fecioara.
Unii prezic că ISON va deveni la fel de strălucitoare ca o Lună plină! Asta ar face din Cometa ISON, un obiect observabil si ziua.
Decembrie 2013 poate fi cea mai bună lună pentru a vedea cometa ISON, presupunând că a supraviețuit trecerea sa pe lângă Soare, intacta.Cometa va fi vizibila atât seara, după apusul soarelui, dar și dimineața, înainte de răsărit. In timp ce se va departa de noi, va fi mai mica, dar, pentru un timp, ar trebui să fie la fel de luminoasa ca planeta Venus, și ar trebui să aibă o coadă lungă. Oamenii de pe tot Pamantul va fi capabil să o vadă, dar aceasta va fi cel mai bine văzută din emisfera nordica.

Read more »

Planetă ce circulă liberă în spațiu fără o orbită descoperită:CFBDSIR J2149

Fotografia planetei CFBDSIR J2149
Credit: ESO/P. Delorme

CFBDSIR J2149 este o planetă care probabil, face parte din grupul în mișcare AB Doradus. Începând din noiembrie 2012, aceasta planeta este cea mai aproape care a fost vreodată observata, la aproximativ 100 ani-lumina de Pamant.

Imaginea de mai sus a fost capturată de instrumentul SOFI pe Telescopul ESO New Technology Telescope de la Observatorul La Silla si prezinta planeta liber-plutitoare CFBDSIR J214947.2-040308.9 în lumină infraroșie.
Acest obiect, care apare ca un punct albastru slab la centrul imaginii, si este cel mai apropiat obiect de Sistemul Solar. Ea nu orbiteaza o stea și, prin urmare, nu strălucește de lumina reflectata, strălucirea slabă ce o emite poate fi detectată doar în lumină infraroșie. Obiectul apare albăstrui, deoarece o mare parte din lumina la lungimi de undă mai lungi infraroșii este absorbită de metan și de alte molecule din atmosfera planetei. În lumina vizibila, obiectul este atât de rece încât ar străluci doar vag, cu o culoare roșu aprins atunci când este privită de aproape.
(Sursa Wikipedia).



Acest videoclip prezinta impresia unui artist a planetei liber-plutitoare.

Read more »