Pagini

13 martie 2017

Steaua Vega prin telescop astronomic.

Steaua Vega (sau Alpha Lyrae), este cea mai strălucitoare stea din constelația Lyra şi a doua ca strălucire de pe cerul emisferei de nord, după Arcturus. Culoarea acesteia este albastru-alb ceea ce o face mai uşor de recunoscut şi de admirat pe cerul nopții de observatorii astronomici din emisfera nordică.

Toate stelele au culori, dar sunt prea şterse pentru a fi detectate de ochiul uman, însă în cazul stelei Vega, aceasta este destul de strălucitoare încât culoarea este vizibilă şi clară. Culoarea unei stele este un indiciu a temperaturii acesteia. Deşi credem că albastru este o culoare rece, iar roşu este fierbinte, în cazul stelelor este tocmai invers: cu cat o stea este mai albastră, cu atât temperatura de la suprafața ei este mai mare. Vega, are o temperatură de 9,600 grade celsius, considerabil mai mare decât cea a soarelui nostru.

Distanţa acestei stele faţă de soarele nostru este de doar 25 ani lumină, iar în prezent, are mai mult decât de două ori din masa soarelui şi luminozitatea ei este de 40 x mai mare. Vega, împreună cu soarele nostru, Sirius şi Arcturus, sunt cele mai strălucitoare stele din regiunea în care ne aflăm.

Strălucirea Vegăi este cauzată de două lucruri: este foarte aproape de noi, şi este strălucitoare  oricum, fiind mai luminoasă decât soarele nostru.

Ca o chestiune interesantă, acum circa 12 000 de ani Î.d.H, Vega a fost steaua nordului, şi va fi iar prin anul 13,727. De asemenea, este prima stea fotografiată vreodată, şi una dintre primele stele a cărei distanţă a fost estimată prin paralaxă.

În vremurile antice, în catalogul de stele al lui Ptolemeu din secolul 2, Vega era numită Lyra, adică numele constelației. Lyra era un instrument muzical asemănător cu o harpă mică. Aceasta reprezenta harpa lui Orpheus, un erou legendar grec care a mers până în lumea de dincolo pentru aşi recupera iubirea pierdută, Eurydice.




Instrument astronomic: telescop Newtonian 10 inci SkyWatcher (Sandu Val-Cosmin)
Montura C6/EQ6 motorizata GoTo

Aparat: Nikon D80 cu inel T
Ocular: nu (focal)
Filtru: nu
Data: 08 august 2015
Ora: 01:21
Mod: manual
ISO: H 1.0
Timp expunere: 10-30 sec
Locatie: Dridu, Ilfov, Romania

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu