Pagini

29 aprilie 2016

Munți lunari prin telescop astronomic. Montes Caucasus.

În aceste imagini observăm câtiva munţi de pe Lună, şi anume Montes Caucasus şi nordul Montes Apenninus. Deoarece terminatorul este aproape de această zonă, acestora li se observă mai bine vârfurile şi umbrele pe care le produc.

Montes Caucasus pornesc la nord de la vestul craterului Eudoxus, şi se termină la sud unde încep Montes Apenninus. Montes Caucasus, ca şi Apenninus, sunt înconjuraţi de două bazine mari, Mare Serenitatis şi Mare Imbrium.

Între munţii Caucasus, deosebim un crater numit Calippus (33 km), pe care la această fază a Lunii îl găsim scufundat în întuneric.

Alte cratere observate aici sunt: Lamech (13 km), Egede (37 km), Cassini (57 km), Theaetetus (25 km), Alexander (82 km).




Magnitudine: -10.82
Faza: 0,46
Distanța: 399,283 kilometri
Iluminată: 45,6% (0% = Noua, 100% = Plina)

Instrument astronomic: telescop Celestron C8-Newtonian, 
Ocular: plossl 20mm, barlow 2x
Montura: CG5 (EQ5)
Aparat: Sony CX130
Filtru: nu
Data: 30.01.2012
Locatie: Baia Mare,Romania

Procesare: FastStone Image Viewer

În imaginile de mai jos sunt etichetate craterele şi alte caracteristici de pe Lună din regiunea respectivă. Pentru a înţelege cât mai bine această hartă fotografică, trebuie să reţineţi că eticheta cu numele sau litera craterelor mai mari, ar putea fi găsite în centrul acestora, iar la craterele mici, eticheta se găsește în jurul lor, de obicei deasupra.


Imagine din 10 februarie 2011.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu