Amintiri astronomice din copilarie

Daca ma gandesc la trecut, in copilaria mea, imi amintesc de momente unice pe care le-am trait, si pe care le pretuiesc acum mai mult ca oricand. Imi vin iimagini cu prietenii de joaca, de noptile pe care le pierdeam vara pe strada cu ei, cum ne fugaream si nu imi mai puteam umple plamanii de atata aer la cat eram capabil sa rad.
Prietenul cel mai bun al meu care statea la 3 case de mine, Sandu Val Cosmin, avea o imaginatie foarte bogata, si ne completam cu ideile. Eram mai ales foarte buni la stiinta, asa cum o percepoam noi atunci. Devoram almanahurile stiintifice, si ne preocupau cunostintele despre planete, comete, si rovere care sa mearga pe Luna. Defapt, ne placea atat de mult ideea, ca am facut o cutie din placaje in care bagam pe prietenii nostri de varsta mai mica in ea, si le ziceam vor zbura pe Luna. Le zgaltaiam cutia, si ei, vazand pozele cu planete de pe placaje, intrau in panica, ei crezand ca intr-adevar parasesc planeta, si incepeau sa strige dupa mamele lor.
Am transformat magazia de lemne intr-un Laborator de astronomie cum ii spuneam noi. Acolo am folosit un perete drept tabla, si invatam pe copii despre astronomie. Le puneam si note intr-un carnetel.

Daca stau sa ma gandesc, nu pot sa imi dau seama ce m-a determinat sa imi placa astronomia, care a fost acel moment care mi-a mutat atentia la ea.

Evenimente pe care le-am vazut.
Ma simt foarte norocos, ca am prins momentul cand a trecut de noi cometa Hale-Bopp in 1997 care trece pe langa noi la fiecare aproximativ 2520-2533 de ani. Imi amintesc ca acum, cum arata cu coada stufoasa la orizont aproape de apunerea soarelui, in timp ce ma jucam pe strada cu prietenii. Ce regret acum, este ca eram doar un copil, si nu aveam un telescop pentru a ma bucura de acest eveniment din plin.
.





Cometa Hale-Bopp 1997
Credit NASA

Un alt eveniment de care ma simt foarte norocos ca l-am vazut, este esclipsa totala de Soare din 11 august 1999.
Nici pe aceasta nu am fotografiat-o, insa am vazut-o din orasul Tecuci. Imi cumparasem ochelari pentru eclipsa, si am iesit la usa sa o observ.
Imi amintesc ca era foarte cald in acea zi, iar cerul nu avea niciun nor. S-a intunecat incet si fiind foarte cald, am simtit o diferenta mica te temperatura si am observat un vant chiar puternic, in timp ce Luna a acoperit discul solar. Stelele au inceput sa se vada si nu imi venea sa cred ce vad. Era un peisaj ca din basm in fata ochilor mei.

Eclipsa de Soare 11 august 1999 in Franta.
Credit: Luc Viatour

Abecedarul de la zero.
Serialul de televiziune al copilariei mele a fost Star Trek, iar inainte de fiecare episod, vorbea Alexandru Mironov. Poate ca si acest om mi-a dezvoltat ceva in minte. Emisiunea se numea din cate imi amintesc, "Stiinta si imaginatie". Aceasta emisiune ma facea intr-adevar sa visez la alta lume.
Poate ca mereu am fost nemultumit de ceea ce vedeam in jurul meu, poate nu ma simteam in largul meu, si poate si asta m-a determinat sa imi doresc sa cunosc altceva, in afara de lumea care ma inconjoara. Adevarul este, ca de mic am fost putin introvertit, si eram tacut, pentru ca asteptarile mele de la cei din jur erau altele, nu doar vorbarie goala. Mi-au placut mereu cuvintele profunde, si mereu am sapat in creierul meu sa vad unde ma duc gandurile, ce zace in centrul constiintei mele. Am scris agende si jurnale intregi despre gandurile mele, cu un alfabet inventat de mine pe care si acum il stiu, si pot scrie cursiv.
Parintii mei m-au lasat sa fac ce vreau, deoarece m-au vazut linistit, fara sa ridic probleme mari in familie.

Amintiri mai ciudate.
Ca o cauza mai controversata in motivul pentru care imi place astronomia, este si un eveniment (repetat) din copilaria mea, pe care mi-l amintesc foarte bine ori de cate ori vreau, daca imi inchid ochii.
Cand eram micut, in scoala generala, am avut in mai multe seri dupa ce adormeam, viziuni de care eram foarte inspaimantat, deoarece ma ridicam deasupra patului si ma indepartam de el vazand toata camera (la lumina candelei pe care mama o aprindea mereu), pana ajungeam la plafon. Cu cat pluteam mai sus, cu atat eram mai inspaimantat, vazand toate obiectele din casa, inclusiv ce era pe sifonier. Visul continua pana in momentul in care de spaima, ma trezeam stigand "zbor". Tatal meu inca isi aminteste acele seri in care ma trezeam in acest fel. Ce mi se pare ciudat, este ca in vis nu imi amintesc sa ma fi vazut in pat, ci numai pe taicamiu.
Serile urmatoare, imi era si teama sa adorm, pentru ca stiam ce urmeaza, si nu greseam, pentru ca, imediat dupa ce ma cufundam in vise, iar se intampla acelasi lucru.
Nu imi puteam explica de ce se intamplau aceste vise, care mi se pareau atat de reale. Am citit undeva despre proiectia astrala, care se manifesta in acelasi fel.

Am iesit insa din sfera subiectului, probabil, zic unii dintre voi, si poate ca asa si este, neavand o legatura reala acele cosmaruri cu subiectul articolului. Daca sunt realist, probabil toti copiii au vise urate de care isi amintesc chiar si pana cresc mari.

Deci ce m-a facut sa imi placa astronomia? Care a putut fi scanteia ce mi-a aprins iubirea fata de ea? Parintii mei cu siguranta nu m-au invatat nimic in acest sens. Nu i-au interesat si nici acum nu ii intereseaza nimic din stiinta.
Poate prietenii cu care interactionam sa ma fi fost influientat, pentru ca alta explicatie nu exista in mintea mea.
Cand ram mic, imi placea sa vad postarita cum trecea pe la fiecare curte si introducea cate un ziar doua in cutiile postale. Asa ca fara sa fiu constient de acest lucru, am inceput eu cu prietenul meu Val, care locuia la 3 case de mine, sa ne trimitem scrisori in cutia postala. Fiecare din noi, inventam povestioare desenate despre cosmonauti pe alte planete, bancuri si alte categorii, formand un fel de reviste. Cand eram gata, fugeam la usa prietenului meu cel mai bun, si cu o placere incomensurabila, introduceam pe deschizatura din usa scrisoarea, intocmai cum vedeam la postarita.