(Imagine: Vahidreza Alaei/AFP/Getty)
Agenţia Spaţială a Iranului (ISA) a anunţat intenţia de a lansa o maimuţa rhesus vie în spaţiu, acesta fiind primul pas inainte de a trimite si un om. Dar poate aduce animalul înapoi?
O încercare anterioară de a lansa o navă cu o maimuţă s-a dovedit a fi un esec in octombrie 2011. Acum, misiunea este pe drumul cel bun, cu o lansare programată pentru mijlocul lunii august 2012, după ce luna islamica a Ramadanului se sfarseste.
Aceasta nu este prima dată când Iranul si-a arătat interesul în lansarea de animale în orbită. În 2010, Kavoshgar-3 de la ISA, a carat viermi, un soarece şi două broaşte ţestoase ca pasageri. Mai mult, animalele au fost readuse pe Pamant.
Interesul Iranului în explorarea spaţiului, a surprins lumea internaţionala din cauza vitezei şi de păstrare a secretului. Iranul a lansat trei sateliţi acum mai mulţi ani, şi un al patrulea va fi lansat în următoarele câteva luni. Iranul este a noua ţară nouă ce pune sateliti de pe piaţa internă în orbită, şi a şasea care trimite animale în spaţiu.
Aceasta tara, demonstrat ca sunt seriosi fata de programele spatiale, mai mult decat Coreea de Nord, care ar putea sa se foloseasca de acesta ca un pretext pentru a legitima constructia de rachete balistice.
Primul animal pe orbita planetei a fost un câine pe nume Laika, care a fost lansata în 1957 pe Sputnik 2, dar nu a supravieţuit zborului. Fără testărea cu animale, în primele zile ale programelor spaţiale cu oameni, SUA si Rusia ar fi suferit pierderi mari ale fiinte umane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu