trafic.ro ranking

trafic.ro

joi, 6 martie 2014

Visul 1- Diavolul şi telescopul.




Încep sã scriu visele mai interesante pentru a nu le uita. Cine stie? Poate vor avea o explicatie mai tarziu.

Se fãcea cã eram în camera mea din casa de la Tecuci, dar aceasta nu mai arãta cum e ea. În loc de pereţi erau geamuri foarte mari pânã la acoperiş susţinute de un schelet alb. Totul arãta foarte futuristic. În centrul camerei era un telescop de 3-4 ori mai mare ca al meu (foarte mare), şi era alb. Am vãzut prin pereţii de sticlã Luna rãsãrind şi am rãmas fãrã cuvinte la cât de mare şi clarã se vedea, fãrã sã o observ prin telescop. Apoi se facea cã am înconjurat telescopul şi în timp ce mergeam, nişte cãrţi de pe nişte noptiere aproape de pereţii din sticla, au început una câte una sã se mişte, cum cineva invizibil le-ar împinge. În acel moment m-am înspãimântat şi în mintea mea am ştiut cã acesta este diavolul (?), şi m-am temut tare mult sã nu mã împingã şi pe mine sau altceva. Toate se mişcau în timp ce priveam. Una din cãrţi era de rugãciune şi am început sã citerc din ea, cã poate nu se vor mai mişca obiectele şi oricine ar fi fost acel spirit, îmi va da pace.
Vis din noaptea de 4 martie 2014.

Ce ar fi putut însemna acest vis?

1 comentarii:

Daniel spunea...

“Dreaming permits each and every one of us to be quietly and safely insane every night.” Charles Fisher

Trimiteți un comentariu

Imagini si video prin telescop

Craterul Abulfeda si Almanon (3) Craterul Albategnius si Hipparchus (8) Craterul Alexander (3) Craterul Alphonsus (9) Craterul Apianus Aliacensis si Werner (10) Craterul Archimedes (11) Craterul Archytas si Timaeus (3) Craterul Aristarchus si Herodotus (15) Craterul Aristillus si Autolycus (10) Craterul Aristoteles si Eudoxus (16) Craterul Arnold si Democritus (2) Craterul Arzachel Thebit si Rupes Recta (12) Craterul Bailly (4) Craterul Balmer si Vendelinus (4) Craterul Banachiewicz (1) Craterul Barocius si Maurolycus (9) Craterul Biela (5) Craterul Boussingault (9) Craterul Bullialdus (4) Craterul Burg (7) Craterul Byrgius (5) Craterul Campanus si Mercator (3) Craterul Capuanus si Palus Epidemiarum (11) Craterul Casatus si Klaproth (8) Craterul Cassini (5) Craterul Catharina (7) Craterul Cichus si Weiss (2) Craterul Clavius (19) Craterul Cleomedes (6) Craterul Colombo si Magelhaens (4) Craterul Condorcet (3) Craterul Copernicus (14) Craterul Cruger (1) Craterul Curtius (4) Craterul Davy si Palisa (2) Craterul De La Rue (1) Craterul Delambre Taylor si Dollond (4) Craterul Deslandres si Lexell (8) Craterul Doppelmayer (4) Craterul Eddington si Seleucus (2) Craterul Endymion (5) Craterul Eratostene si Sinus Aestuum (9) Craterul Firmicus si Apollonius (3) Craterul Flammarion (1) Craterul Flamsteed (2) Craterul Fontenelle (1) Craterul Fra Mauro (4) Craterul Fracastorius (4) Craterul Furnerius (3) Craterul Gambart (4) Craterul Gärtner si Democritus (3) Craterul Gassendi (16) Craterul Geber Abenezra si Azophi (7) Craterul Gemma Frisius si Zagut (4) Craterul Goclenius (3) Craterul Goldschmidt si Anaxagoras (12) Craterul Goodacre (1) Craterul Grimaldi (10) Craterul Gruemberger si Cysatus (8) Craterul Guericke si Parry (3) Craterul Gutenberg (1) Craterul Hainzel (11) Craterul Harpalus si South (6) Craterul Heinsius (2) Craterul Helicon si Le Verrier (3) Craterul Heraclitus si Licetus (14) Craterul Hercule si Atlas (16) Craterul Hevelius si Cavalerius (4) Craterul Hommel si Pitiscus (9) Craterul J. Herschel (4) Craterul Janssen Vlacq şi Rosenberger (16) Craterul Julius Caesar (5) Craterul Kepler (8) Craterul Lalande si Mosting (2) Craterul Lambert si Pytheas (1) Craterul Langrenus (3) Craterul Letronne Billy si Hansteen (3) Craterul Lilius (4) Craterul Longomontanus si Maginus (26) Craterul Macrobius si Tisserand (8) Craterul Manilius (7) Craterul Manzinus si Mutus (5) Craterul Marco Polo (1) Craterul Marius (4) Craterul Maupertuis si La Condamine (2) Craterul Menelaus (10) Craterul Messala si Geminus (5) Craterul Messier (1) Craterul Moretus (23) Craterul Nearch Jacobi si Boguslawsky (5) Craterul Oenopides (4) Craterul Orontius (14) Craterul Pallas si Murchison (12) Craterul Parrot Airy si Vogel (1) Craterul Pentland Scott si Demonax (5) Craterul Petavius (8) Craterul Philolaus (4) Craterul Phocylides si Nasmyth (10) Craterul Piazzi Lacroix si Fourier (4) Craterul Piccolomini (10) Craterul Platon (16) Craterul Plinius (11) Craterul Pontécoulant (2) Craterul Posidonius (8) Craterul Proclus (8) Craterul Ptolemaeus (10) Craterul Reinhold si Lansberg (3) Craterul Rhaeticus (1) Craterul Rheita si Metius (8) Craterul Riccius (2) Craterul Rothmann si Lindenau (6) Craterul Sabine si Ritter (2) Craterul Sacrobosco (4) Craterul Santbech (5) Craterul Sasserides si Gauricus (8) Craterul Scheiner (8) Craterul Schickard (21) Craterul Schiller (16) Craterul Scoresby (4) Craterul Secchi (1) Craterul Sirsalis (1) Craterul Stadius (4) Craterul Steinheil si Watt (3) Craterul Stevinus si Snellius (4) Craterul Stiborius (1) Craterul Stöfler si Maurolycus (7) Craterul Strabo si Thales (3) Craterul Taruntius (4) Craterul Theaetetus si Calippus (2) Craterul Theophilus si Cyrillus (8) Craterul Triesnecker (10) Craterul Tycho (18) Craterul Vega (3) Craterul Vieta Mersenius si Cavendish (10) Craterul W. Bond si Meton (10) Craterul Walther Purbach si Regiomontanus (18) Craterul Wichmann (2) Craterul Wilhelm si Pitatus (14) Craterul Wolf (3) Craterul Zollner si Kant (1) Craterul Zucchius Bettinus si Kircher (8) Culorile Lunii (6) Eclipse (7) Galerie (19) Iluzii optice (6) Imagini DSLR cerul (7) Imagini DSLR si Hyperion (6) Imagini DSLR si telescop (36) Luna in 3D cu 3dfication (3) Magazine telescoape (1) Mozaicuri Luna (12) Pete solare (10) Planete (32) Rima Ariadaeus (4) Rupes Altai (10) Stele (13) Termeni (12)

Google+ Followers

 
Toate imaginile sunt © Copyright 2010-2015 Lupu Victor. Toate drepturile rezervate.Fotografiile nu pot fi reproduse, publicate, sau copiate sub nicio formă fară acordul autorului. Mulțumesc pentru respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. ASTROFOTOGRAFIA | Lupu Victor Astronomy - Contact - Ajutor
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Online Project management